Începând cu weekend-ul 20-22 martie 2025, porțile Palatului Cotroceni se deschid publicului larg, la fiecare final de săptămână. Este anunțul făcut chiar de Ilie Bolojan, președintele interimar, în cadrul unei conferințe de presă.
„Cu prilejul anunțării programului pe care de săptămâna viitoare îl vom avea, în așa fel încât atât această grădină, cât și curtea și interioul Palatului Cotroceni să fie deschise pentru cetățeni. La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafață, inclusiv interioarele vor fi deschise cetățenilor.
Va fi acces liber atât în grădini, în curtea interioară, la biserică, iar palatul propriu-zis va fi integrat în circuitul Muzeului Cotroceni.
Este un semn de respect față de cetățenii României și un semn de deschidere din partea Administrației Prezidențiale. Și cred că un pas de bază în recâștigarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului”,
Potrivit consilierului prezidențial George Duhan, publicul vizitator va avea ocazia să intre pe poarta de acces Marinescu. De aici, vizitatorii vor putea să parcurgă axul central și Grădina Palatului. Ulterior vor urca pe Aleea Sinaia și vor ajunge la intrarea Muzeului Național Cotroceni.
„Practic vor ajunge în zona Bisericii Cotroceni și vor putea ulterior, achitând contravaloarea biletelor dedicate, să viziteze spațiile Muzeului Național Cotroceni.” a adăugat acesta în cadrul conferinței.
Premiera acestei deschideri este dată de integrarea sălilor oficiale de reprezentare și protocol în care au loc activitățile oficiale. Potrivit informațiilor furnizate în cadrul conferinței, în circuitul de vizitare al muzeului vor intra și saloanele de la parter ale palatului.
În ceea ce privește accesul pentru vizitare, acesta va fi gratuit în curte, grădini, dar și în biserică. Mai mult, publicul va avea acces gratuit la Muzeul Național Cotroceni și în unele zile ale săptămânii. În cadrul vizitelor din curte accesul este permis și animalelor de companie de talie mică.
Ana Maria Ludatșer, director general al Muzeului Național Cotroceni:
„Este pentru prima dată în istoria acestui muzeu – și mă refer la Muzeul Național Cotroceni – când publicul va avea acces liber, inclusiv în zilele de marți, miercuri și joi”
„Este pentru prima dată în istoria acestui muzeu – și mă refer la Muzeul Național Cotroceni – când publicul va avea acces liber, inclusiv în zilele de marți, miercuri și joi. Acel obicei cu programare prealabilă nu mai este valabil. Oamenii pot să vină să viziteze neîngrădit. Vor avea la dispoziție varianta de a solicita un tur ghidat, asigurat de specialiștii de la muzeu. Va fi în limba română, engleză, italiană, franceză, spaniolă”.
Totodată, vizitatorii îi vor putea vedea pe militarii Batalionului de Gardă, care vor fi prezenți în fiecare weekend. Președintele a explicat că modele asemănătoare există la Praga, Bratislava și Londra. Aici, cetățenii au posibilitatea să viziteze spațiile oficiale.
„În plus, cred că a permite tinerilor noștri să vadă în fiecare săptămână Batalionul nostru de Gardă, să ne vadă militarii, ține și de o mândrie și de o demnitate națională,” a mai adăugat Bolojan în cadrul conferinței.
Vizitarea muzeului se face între orele 9.00 și 17.00. Ultimul grup va avea acces de la ora 16:00.
Muzeul Național Cotroceni va fi închis în Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște, 1 Mai, 1 Iunie, prima și a doua zi de Rusalii, 15 august, 31 noiembrie, 1 decembrie, 25 si 26 decembrie.
Surse foto