Stelian Filip, tatăl Viorelei Filip, a debutat în revista „Papagal”, în 1946, cu un set de epigrame și poezii. A debutat în 1963, cu volumul „Azi pitic, mâine voinic”. Opera sa cuprinde în total un număr de 19 volume. A fost un colaborator al tuturor revistelor umoristice ale vremii. A scris pentru acestea articole cu caracter satiric, epigrame, parodii, cât și versuri în prozodie fixă.
Copilăria și studiile
Stelian Filip s-a născut pe 18 septembrie 1924 în comuna Islaz, din fostul județ Romanați. Mama sa, Floarea Filip, a fost strănepoata poetului Octavian Goga. După doi ani, familia sa s-a mutat la Tuzla, în județul Constanța. A urmat cursurile școlii primare din Tuzla. A absolvit liceul la Constanța. La București, a încercat și Politehnica, și Conservatorul (secția de vioară). A fost însă absolvent al Facultății de Litere și Filozofie din cadrul Universității din București. Lucrarea sa de licență a avut ca tema opera lui Caragiale. Probabil că tema nu fusese aleasă la nimereală. Doar el însuși avea un talent deosebit în a grada forța cuvântului.
Activitate
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, profesor de limba română, dar și metodist cultural, redactor şi realizator şef de secţie la Radio România. A reprezentat România în oficiul internaţional de radio şi televiziune. Între 1968 și 1982, când s-a pensionat, a fost redactor al emisiunilor de radio teatrale și de divertisment, preponderent scenarist al emisiunii „Unda veselă”.
În amintirea lui Stelian Filip…
Viorela Filip, fiica sa, și-a dorit mult ca şcoala din Tuzla să poarte numele tatălui său. S-a lovit însă de piedici din partea autorităţilor și ignorarea proiectului său. În 2016 a depus dosarul prin care solicita atribuirea numele tatălui său şcolii din localitate. Cu un an în urmă, Stelian Filip devenise cetățean de onoare al comunei Tuzla. În acel moment, ideea ca școala din localitate să-i poarte numele a fost foarte bine primită. Promisiunea a fost uitată însă curând.
„A fost un creator care a adus onoare comunei şi ţării sale, a fost o personalitate admirată şi cu o certă valoare în cultura românească. Şi tatăl meu, şi eu, am fost întotdeauna mândri că suntem tuzleni. A lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat în cimitirul comunei Tuzla, deşi putea fi înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu. A ales locul pe care l-a iubit cu sfinţenie şi patimă şi de unde a pornit drumul către marea lume literară: comuna Tuzla” (Viorela Filip).
Fiica sa a decis să ridice un bust al părintelui său, în curtea casei, şi o placă comemorativă pe care intenţionează să scrie „De aici a plecat Stelian Filip să cucerească lumea literară şi aici s-a întors ca să-şi trăiască veşnicia”.
Despre Stelian Filip
Poetul și dramaturgul Aurel Baranga îl considera „un poet autentic, de o nobilă conștiință”. Prozatorul Fănuș Neagu spunea este autorul care „scrie, poate, cea mai bună poezie satirică din România”. Scriitorul Costache Tudor a spus: „era un om de o tandreţe extraordinară, un spirit atât de viu, atât de aşezat şi prietenos, fără niciun fel de ifose”.
“Totuși, opera lui Stelian Filip nu se rezumă strict la niște versuri care au scopul de a-ți stârni amuzamentul. Mai mult, acesta ar fi un aspect mai puțin relevant. Stelian Filip – consider eu – a ridicat poezia satirică la cel mai înalt nivel. Adevărul pe care l-a ilustrat în creațiile sale lirice prin remărcile la adresa societății este indubitabil.
De la politicieni la oameni simpli, de la străini la cunoscuți, nu a omis vreo situație sau vreo tipologie umană care să scape de ironia fină a lui Stelian Filip. Amintește de stilul și dinamica lui Dimitrie Bolintineanu, aforismele lui Tudor Mușatescu sau ironia lui I. L. Caragiale. Astfel, Stelian Filip pune lirismul într-o ipostază în care nu mulți scriitori au mai făcut-o, particularizându-și abordarea.
Lipsa de încredere în clasa politică și în societate, în general, și-a manifestat-o ferm, convins fiind că opiniile sale extrem de bine structurate în versuri vor ajunge sub privirile celor responsabili de un declin aflat în plin proces. Spre exemplu: „Traiul nostru e nasol/ Guvernanții plini de zel/ Ne-au lăsat în fundul gol/ Deci… pot să ne pupe-n el” (catrenul Răzbunare).
Catrenul Mișcare și stagnare este o veritabilă inscripție funerară pe care Stelian Filip o scrisese cu puțin timp înaintea morții, anticipând, parcă, ce va urma. Un scurt citat: „Să mor, eu unul nici nu mă gândesc/ Dintr-un motiv pe care-l spun și-anume:/ Urăsc stagnarea și mă plictisesc/ Să știu că nu mai fac nimic pe lume…”. (Diana Cristea)
Autoportret
Stelian Filip spunea despre el însuși – „Sunt un scriitor care a luat în serios până și umorul; am scris umor la modul foarte serios și foarte convins că dacă nu ai ceva de spus, să nu spui”.
În epigrama Autoportret a izbutit să se autodefinească, conturându-și caracterul destoinic și intransigent: „În viața mea de om bățos,/ Eu prin atât m-am afirmat/ Pe nimeni n-am pupat în dos/ Și nici nu m-am lăsat pupat”.
Opera lui Stelian Filip
Stelian Filip a discutat firea umană și comportamentul social. A folosit abordări nostime și aluzii moraliste, urmând cumva linia lui Topârceanu.
Dintre operele sale amintim: „Catrene… muşatesciene!” (2007), “Galaxia ochilor noştri” (2008), „”Parodii adevărate” (2009)”, “Rondeluri aproape perfecte“. Ultima carte scrisă de acesta, „Fabuliada“, este o antologie a creaţiilor sale. A văzut lumina tiparului în 2009, la editura Eminescu. Cu ultimele trei volume visa să concureze pentru Premiul Uniunii Scriitorilor pe 2009.
Opera sa mai cuprinde: Azi pitic, mâine voinic (Bucureşti, 1963), Rime sprinţare (Bucureşti, 1966), Fabule dintr-un degetar (Bucureşti, 1970), Cartea cu zâmbete (Bucureşti, 1974), Minifabule (prefaţă de Aurel Baranga, Bucureşti, 1974), Un buchet de epigrame (Bucureşti, 1975), Flori de cactus (Bucureşti, 1977), Jocul cuvintelor (Bucureşti, 1982), Ce frumoasă este viaţa! (Bucureşti, 1986), Parodii… fără adresă (Timişoara, 1998), Triptic satiric (Bucureşti, 1999), Oglinda cu multe feţe (Bucureşti, 2001).
Stelian Filip a murit la 85 ani, pe 2 ianuarie 2010, la Constanța. Este înrmormântat în cimitirul din Tuzla.
Surse foto
