Ce i-o fi trezit lui George Călinescu interesul pentru cultura asiatică, în cei cinci ani care au trecut de la publicarea ‘Enigmei Otiliei”?
În 1943 a publicat piesa de teatru “ȘUN sau CALEA NETURBURATĂ”, atât de diferită de Otilia, “Scrinul negru” sau “Bietul Ioanide”, fiind mai degrabă un fel de basm cu rădăcini în shakespearianul rege Lear și transpus într-un univers politic mongol al anului 2250 I Hr.. A fost publicată în doar patru ediții limitate și s-a scris incomprehensiv despre “Șun”.
Călinescu demonstrează abilitatea de a contura în fiecare operă o individualitate distinctă, evitând contradicțiile și menținând coerența: Otilia nu seamana cu Șun și niciunul dintre ei nu seamănă cu arhitectul Ioanide. El se orientează către analiza esenței umane, percepând-o ca o oscilație dramatică între individ și societate. Prin urmare, plasează această dinamică pe cel mai înalt nivel, acolo unde se presupune că nu există. Eroul său dramatic central nu este niciodată omul obișnuit, ci un personaj așezat în vârful ierarhiei sociale: împăratul sau regele. Deși par a fi singurii care dețin controlul asupra propriilor acțiuni și responsabilități, în realitate, sunt supuși presiunilor exterioare, care le impun mai mult decât altora conduita și sensibilitatea. Personalitatea lor este o combinație stranie de independență, responsabilitate și influențe sociale. Călinescu explorează această contradicție, care guvernează întreaga lor existență, iar acești doi termeni se află în raporturi diferite de la un personaj la altul, generând consecințe variate în activitatea fiecăruia.
adaptare radiofonică: Mihai Niculescu
interpretează: Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Mihai Fotino, Dan Condurache, Cristina Deleanu, Jeanine Stavarache, Ștefan Velniciuc și alții
“Când în 1943 am scris Șun, războiul stârnit de Hitler și Mussolini, cei doi dictatori imperialiști, era în toi, iar liniile mișcătoare ale reflectoarelor și ciorchinii de lumină de o sinistră frumusețe ai proiectoarelor caligrafiau aproape în fiece seară cerul… Atunci am meditat pe marginea multor cărți vechi vorbind despre călăuzitorii de popoare. Din toate aceste cărți vedeam că lipsește poporul și că dictatorul ședea ascuns în castelul lui, privind cu ură și bănuială pe oameni.” (George Călinescu)
În calitate de critic, Călinescu menționează în a sa “Istorie a Literaturii” doar opinia lui Arghezi: “una din calităţile ei e că nu seamănă cu nimic scris şi tipărit la noi şi că se deosebeşte de biblioteca toată ca o majolică… e un model de stil“. “Șun” este evident un text inedit în creația lui Călinescu, în care insinuează sugestiv moralitatea și realizează cumva polemic o dramă de idei. Personajul principal este un Rege Lear răsturnat, iar subtitlul “mitul mongol” este doar un pretext pentru a evita cenzura chineză a vremii respective. Alături de Șun apar cinci energii creatoare, prietenii sai Yu, Sie, Kao-Yao, Y și Ki, în timp ce sfetnicii oponenți sunt Kong-Kong, Kuan, Yn-Ce-Ciu, Huan-Teu și prințul vasal San-Miao. Piesa propune un decor simplificat, didascalii ce nu insistă asupra detaliilor psihologice sau ale fizionimiilor și o poveste simplă, cu concluzie moralizatoare: “Luminatul Șun a înțeles că un împărat venerează pe răposați, dar trebuie să ducă grija celor vii.”
“Teatrul lui Călinescu constituie, în primul rînd, un mod dialogat de cugetare şi,
de aceea, indiferent de concluziile trase, îţi reaminteşte permanent ideea că „adevăratul om de teatru, ca şi veritabilul literat, este un gînditor“. (George Banu)
“Tinerii nu sunt din fire nici buni, nici răi. La șes apa stă iezită; dacă o povârnești spre răsărit, curge spre răsărit; dacă o povîrnești spre apus, curge spre apus; dacă o strivești în mână tâșnește în sus, dacă o stăvilești se-ntoarce spre izvor. Astfel tânarul devine bun ori rău după cum îi e călăuza.” (Șun)
