Este fix vis-a-vis de Sinagogă, ascunsă într-o curte uriașă. Genul de casă boierească, conac, proprietate care a aparținut cândva unei familii înstărite. De data asta, poarta nu mai este asigurată cu lanțul acela gros care se ceartă uneori cu vântul, scoțând un sunet acut. În curte sunt oameni care se plimbă, ocolesc clădirea, fac poze.
Nu îmi amintesc să o fi văzut pe lista obiectivelor propuse pentru Noaptea Muzeelor. Peste drum, localnici și turiști așteaptă să le vină rândul să viziteze Sinagoga, iar coada se întinde pe str Constituției, depășește str Blănarilor pentru a se pierde mult după colț, pe Pescarilor. Agitația din curtea pustie până atunci mi-a atras atenția și nu pot să ratez o vizită.
Nici acum nu sunt sigură că era un obiectiv oficial, căci vizita nu a fost una ghidată, nu am văzut pe nimeni care să urmărească desfășurarea acțiunii. Poate cineva a rupt pur și simplu lanțul și oamenii, curioși, au intrat. În liniște, ca într-o lume ciudată în care ai dreptul să pășești o singură dată. Iarba netunsă din curte păstrează misterul clădirii. După câțiva pași descoperi un bazin de piatră, gol; poți doar să ți-l închipui cu apă curată și cu câteva flori plutind aiurea; poate și o pisică dormitând pe balustradă. Acum, în iarbă înaltă se plimbă alene, ignorându-ne complet, o pisică tărcată. Poate tocmai s-a certat cu ariciul cu care împarte curtea. Aleea mărginită de castani duce spre clădirea abandonată, care are ceva din aerul casei lui moș Costache din “Enigma Otiliei”. În spatele ei descoperi resturile unei povești demult uitate. Un fotoliu găurit – perfect instagramabil – și un lampadar vechi contrastează discordant cu o căsuță din plastic, pentru copii. O saltea veche, pătată, îmbibată cromatic începe o poveste: “aici a fost … cândva …”. Dar cine s-o asculte? Ușile și ferestrele din spate au fost asigurate cu plasă, însă gratiile sunt smulse din loc în loc. Mizeria și tencuiala deteriorată sunt mascate de vegetația crescută parca furibund. O mână neexperimentată a încercat să decoreze unul din zidurile din spate cu graffiti. Accesul în interior este destul de facil prin față, întrucât totul este spart: și geamurile, și pereții, și liniștea clădirii care pare un fel de casă a umbrelor dickensiene transpusă în universul sibian.
În prezent, proprietatea este contractată de Camera de Comerț și Industrie Sibiu, pentru suma de 2 mil EUR. Clădirea este la vânzare din 2019, anul în care CCIS a vândut sediul anterior de pe str Bălcescu. În acest timp, prețul a scăzut de la 3 mil la 2 mil EUR.
“Pe terenul rămas liber și în funcție de cum se poate, vrem să mai construim o clădire pe lângă ce două anexe. Aici am vrea să facem centru expozițional la parter, iar la etaj sală de conferințe și dependințe. În cele două anexe am vrea să reluăm Exposib-ul și al fel, să închiriem oamenilor de afaceri sau pentru diferite expoziții, pentru că ne propunem să avem și venituri de acest fel, nu doar din cotizațiile membrilor.” (Octavian Isăilă, Camera de Comerț Sibiu).
Vila de pe str Constituției nr 22 a fost construită în 1929 și a fost un proiect al arhitectului Alfred Hugo Cernea, pe vremea când strada se numea Salzgasse. În 1934, numele arterei a fost schimbat în str Sării. Actuala denumire datează din 1947. În 1909, aici exista o altă clădire care a fost demolată de Henrik Baumann, apoi, drepturile de proprietate au fost transferate către Luiza și Friedrich Baumann. De altfel, Friedrich Baumann a mai deținut o proprietate în aceeași zonă, o clădire pe str Avram Iancu, nr 24 (având acces și din str Magheru).
În 2014, proprietatea a fost clasată în Lista Monumentelor Istorice, categoria ansamblu, grupa valorică “B”: “Casă de locuit cu anexe”. Clădirea în stil neo-românesc este emblematică, distingându-se printr-o volumetrie masivă, un corp central accentuat, o loggie cu coloane scurte și groase, o fereastră cu închidere semicirculară la parter, o fațadă bogat ornamentată în jurul arcadelor. Destinația inițială de locuință a fost schimbată ulterior, proprietatea găzduind Sanatoriul dr Bolintineanu, Clinica pentru ‘nașteri și boli de femei’ Dr Antal (începând cu noiembrie 1936), Inspectoratul General Sanitar Sibiu (după naționalizarea din 1948), Gradinița nr 21 (până în anii ‘90). După 2000, proprietatea a fost retrocedată moștenitorilor. Reședința cu 18 camere și 6 bai, o curte generoasă de peste 5000 mp și o suprafață construită de 900 mp se află la doar 200 m de Piața Mare și își așteaptă tăcută continuarea poveștii.
Pentru că povestea nu trebuie să se termine aici.
Surse foto:
RomaniaSweetRomania 