BRÂNCUȘI – ÎNTRE NEW YORK ȘI TIMIȘOARA

Două din sculpturile lui Brâncuși s-au vândut la casa de licitații Christie’s din New York la exact un an diferență: 2017 și 2018. Sculptura din bronz ‘Muza adormită’ a fost cumpărată cu 57.3 mil dolari – în doar 9 minute, iar ‘Tânără fată sofisticată’, cu 71 mil dolari. Ambele lucrări au fost influențate de femei frumoase, pe care sculptorul le-a întâlnit în diferite momente ale vieții.

Muza adormită” a fost inspirată de o misterioasă baroană, Renee Irana Franchon, iar “Tânăra sofisticată” este un model stilizat al poetei anglo-americane Nancy Cunard pe care sculptorul a cunoscut-o prin Tristan Tzara. Sofisticata și emancipata scriitoare nu i-a pozat de fapt niciodată lui Brâncuși și a aflat după foarte mulți ani de statueta realizată de acesta.

Începând cu 30 septembrie 2023, Muzeul de Artă din Timișoara va găzdui cea mai mare expoziție Brâncuși din România ultimilor 50 ani. Expoziția va fi deschisă până pe 28 ianuarie 2024 și va fi organizată în condiții exceptionale de securitate. Vor fi expuse 20 – 25 sculpturi din colecții private și de stat, din Anglia, Elveția, Franța și România, desene, guașe și fotografii realizate de artist. Curatorul expoziției este Doina Lemny, doctor în istoria artei și unul dintre cei mai apreciați specialiști în arta lui Brâncuși. Ultima expoziție Brâncuși din România a avut loc în 1970.

Reamintim că în 2023, Timișoara este Capitala Europeană a Culturii.

https://thewoman.ro/constantin-brancusi-si-eterna-muza-a-operei-sale-femeia/?fbclid=IwAR1sko_ldVRCLJr_as9GNMjnlkrSzUx-0haCySNi4RK6eQDSyX7v_nTEniU

https://www.digi24.ro/stiri/diverse/povestea-muzei-adormite-opera-lui-brancusi-vanduta-in-noua-minute-725277?fbclid=IwAR3W8oMHx9gHLpN1yFPSZW-LcQuZzeewioFcFinhHYf4wIoQH7VMBiZjYOU

Advertisement