Numele său real era Cella Marcoff. A luat pseudonimul Serghi, după numele bunicului, Serghi Marcoff, de origine bulgară. “Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră”.
Tag: Camil Petrescu
ATHENEE PALACE HILTON – ELEGANȚĂ, AVENTURI, SPIONAJ
Salonul “Diplomat” se află pe lista monumentelor istorice, fiind totodată și un etalon al acusticii. Din centrul spațiului, vorbitorul își poate auzi propriul ecou datorită splendidei cupole, iar auditoriul ascultă discursul fără să fie necesar un microfon.