RONDUL ROMAN

Când v-ați plimbat ultima oară prin Cișmigiu? Când ați zăbovit ultima oară în Rotonda Scriitorilor (sau Rondul Roman)?

Situat în partea stângă a Grădinii Cișmigiu, spre Bd Schitu Măgureanu, în apropierea Buturugii, Rondul Roman a fost inaugurat pe 27 iunie 1943. Ansamblul de statui reprezintă busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române și oameni de cultură și a fost inaugurat în timpul mandatului primarului Bucurestiului Ion Rășcanu, din inițiativa ministrului educației naționale, Ion Petrovici.

Rotonda Scriitorilor este o platformă circulară creată după model englezesc, alcătuită dintr-o alee circulară cu raza de aproximativ 30 m. În mijloc se află un rond de gazon al cărui centru este marcat de un vas ornamental de lut ce seamănă cu un chip antic. În jurul centrului sunt amplasate 12 busturi de marmură, la distanțe egale, pe postamente identice paralelipipedice, cu o înălțime de 2.40 m, tăiate în piatră de Muscel. Fiecare statuie este însoțită de numele sculptorului, inscripționat în lateralul bustului.

  1. Vasile ALECSANDRI – sculptor Theodor Burcă;
  2. Nicolae BĂLCESCU – sculptor Constantin Baraschi;
  3.  Ion Luca CARAGIALE – sculptor Oscar Späthe;
  4. Ion CREANGĂ – sculptor Ion Jiga;
  5. George COȘBUC – sculptor Ion Grigore Popovici;
  6.  Mihai EMINESCU – sculptor Ion Jalea;
  7.  Bogdan Petriceicu HAȘDEU – sculptor Mihai Onofrei;
  8.  Ștefan Octavian IOSIF – sculptor Cornel Medrea;
  9.  Titu MAIORESCU – sculptor Ion Dimitriu-Bârlad;
  10.  Alexandru ODOBESCU – sculptor Miliță Petrașcu;
  11. Alexandru VLAHUȚĂ – sculptor Oscar Han;
  12. Duiliu ZAMFIRESCU – sculptor Alexandru Călinescu. 

La inaugurare, pe locul ocupat acum de Ion Creanga, se afla bustul lui Octavian GOGA, dăltuit de Ion Jalea. După 1944, prezența în spațiul public a unui bust al lui Goga devenise inoportună (fusese prim-ministru în perioada decembrie 1937 – februarie 1938), astfel că, după ce într-o noapte a fost mutilat cu ciocanul, bustul a fost înlăturat, soclul rămânând gol un bun număr de ani, până când, în deceniul al șaselea a fost instalat pe el bustul lui Ion Creangă.

Pe socluri este înscris numele celui reprezentat și anii între care a trăit. Mai toți scriitorii sunt înfățișați frontal și simetric, într-o manieră realist-convențională. O unică tentativă, nu foarte accentuată, de idealizare simbolică prezintă bustul lui Eminescu. Singurul care iese din tipic este Caragiale, pe care Oscar Späthe l-a reprezentat purtând căciulă, cu capul întors spre stânga și cu privirea îndreptată în sus.

Bustul lui Eminescu este singurul care a fost mutilat, având o ciobitură vizibilă pe bărbie (actualmente este remediată).

sursă foto: www.wikipedia.org

Advertisement