“România nu are nevoie de genii, ci de caractere!” (Virgil Ierunca)
Category: LITERATURE
VASILE CÂRLOVA – “CINCI FLORI ȘI UN MILIARD DE ABSENȚE”
Uneori, numerele 22 și 5 pot defini valoarea.
AUREL BORDENACHE – GRAFICIANUL LUI EMINESCU ȘI SADOVEANU
Rudă din partea mamei cu Eminescu, pictor și gravor pentru Casa Regală a României, ilustrator pentru Eminescu și Sadoveanu (Divanul persian), sculptor al basoreliefurilor mausoleului de la Mărăști.
OTILIA CAZIMIR – VREI SĂ NU-MI MAI SPUI „DUMNEATA”?
Povestea sa de dragoste cu George Topârceanu a fost discretă, tristă și neîmplinită, similară celei dintre Eminescu și Veronica Micle. Confesiunea Otiliei Cazimir a fost redată într-o scrisoare-mărturie tulburătoare uneia dintre prietenele sale, Sanda Cotovu.
“…în mâna ta cea mică stă cumpăna întregii mele vieţi…”
„Când oi muri, să nu cumva să mă puneţi în pataşcă … să ştiţi că sar în sus din sicriu; pe mine cu carul cu boi să mă duceţi, să ştiţi!”.
CANTEMIR – INSPIRAȚIE PENTRU LĂUTARII BUCUREȘTENI
Cunoștea opt limbi străine: latină, arabă, franceză, turcă, greacă, italiană, rusă și persană. A tradus Coranul în rusă și latină. Muzica sa a fost preluată de lautarii bucureșteni.
PROFESOARĂ PSIHOTICĂ, CONCEDIATĂ PENTRU CĂ A FUMAT ÎN CLASĂ
A fost retrogradată ca muncitor necalificat în producția de sârmă, i s-a luat dreptul de a traduce în birou, așa că a continuat să traducă afară, pe trepte.
SUS MÂINILE, DOMNULE SCRIITOR!
Scrisul lui Nicuță Tănase curge ludic. Textele lui se citesc ușor, fiind fluide, savuroase și pline de suspans. Are ceva din tehnica lui Șalom Alehem, dar parcă seamănă uneori și cu Mircea Sântimbreanu (când vrea să livreze o lecție), cu Vlad Mușatescu sau cu Ion Băieșu (când este ironic, persiflant)
VERONICA MICLE: DACĂ M-AI UCIDE, TE-AȘ IUBI ȘI ÎN MINUTELE AGONIEI
… se răzbuna scriindu-i epistole cât mai scurte, “pentru a nu-l obosi” și povestindu-i despre curtezanii noi și cochetăriile ei, pentru a-l face gelos, ceea ce genera scrisori furibunde din partea lui. Au existat trei intenții de despărțire între decembrie 1879 și februarie 1880.
“Iubito, tu nu mă mai iubeşti ca înainte dacă nu mă faci bine”
„Eram îngrijorată”, îmi spunea ea, „îmi era frică să nu ţi se fi întîmplat ceva, cînd sîntem amîndoi n-am grijă, atunci putem muri împreună.” (“Zenobia”)
