De la fake news în lagărul Tg Jiu

Nu știu voi ce credeți, dar eu sunt exasperată de fake news și năvala „experților” pe toate platformele. Influencerii vorbesc despre haine de parcă s-ar pregăti pentru o lansare de modă. Vorbesc despre muzică, dar cei mai mulți nu pot să citească o partitură muzicală, de exemplu. Lasă impresia că sunt analiști politici, dar nu pot să-ți dea detalii despre România interbelică, despre lagărul de la Tg. Jiu sau despre Holocaust.

De luni de zile, vuiește internetul. Burtierele cu „Breaking news” acoperă monitoarele. Politica a trecut pe primul loc. Dictatură, mândrie națională, mișcare legionară, fraudă electorală, Trump, Musk, Putin, … Ionescu, Popescu. Nume grele. Acuzații grave. Personaje controversate. Ion Antonescu redevine subiect de media. Pe el îl voi menționa și eu, dar într-un context mai puțin cunoscut. Vedeta este însă influencerul care l-a speriat pe mareșal.

Știu, nu știu, de toate vârstele și ocupațiile, plăcuți sau enervanți, peltici, sâsâiți, fluenți sau poticniți, cu ticuri, cu idei, fără idei. Nu au jenă. Se înregistrează video, audio, în bucătărie, la volan sau mergând fără vreun țel pe stradă și zic vrute și nevrute, inclusiv fake news. Plătesc o bifă albastră și se autointitulează „creatori de conținut„. Unii chiar strecoară subiecte interesante, sunt amuzanți sau ne surprind cu idei năstrușnice.

Un conținut frecvent rulat pe platformele sociale sunt trendurile în modă: stiliști, stiluri, evoluția modei, sfaturi. Există un personaj, un adevărat trendsetter, al cărui nume nu l-am întâlnit încă menționat de către tinerii influenceri: Sergiu Malagamba. Vă spune ceva? Înainte de a continua, trebuie să ascultați ceva. Imaginați-vă că trăiți în Bucureștiul interbelic.

Perioada interbelică, o etapă controversată

Deși avem tendința să idealizăm perioada, din punct de vedere social și economic, epoca nu a fost nici pe departe o Epocă de Aur. Ba din contră, din multe puncte de vedere, situația era deplorabilă. Dar bucureștenilor le plăcea să se distreze. Teatrele muzicale, restaurantele, grădinile de vară, barurile răsunau de muzică și veselie.

Mie personal, piesa muzicală pe care vă invit s-o ascultați îmi sugerează atmosfera spumoasă din locurile de distracție. Închid ochii și îmi imaginez grupuri de oameni eleganți, femei frumoase, băuturi fine, energie pozitivă. Așa vreau să cred că arăta Bucureștiul interbelic.

Cine a fost Sergiu Malagamba?

În acest București a apărut moldoveanul al cărui nume urma să țină capul de afiș al spectacolelor de succes și al gazetelor de scandal. Nici nu știu cum să-l cataloghez. Percuționist, dirijor, entertainer, dandy bucureștean, trendsetter, influencer? A fost câte puțin din fiecare, dar fără îndoială, ceea ce merită să reținem este latura sa artistică.

A fost un baterist de excepție, compozitor, aranjor muzical, profesor. Cele mai mari orchestre și teatre muzicale se băteau pentru el. Boem, excentric, genial, spirit liber, îndrăzneț. Îl chema Sergiu Malagamba. Dar să începem cu începutul.

Într-o bună zi, știrile despre Malagamba, reclamele, scandalurile, fake news, au început să invadeze paginile ziarelor. Nu trecuseră decât 5 ani de la plecarea din Chișinău. Artistul venise din Moldova în 1937. Tatăl italian și mama armeancă îl susținuseră să studieze muzica (violoncel și percuție) la Conservatorul din Chișinău.

Basarabia fusese alipită României Mari, dar atmosfera țaristă persista. Populația moldovenească trăia încă în mijlocul unei culturi rusești. Măreția clădirilor, dar mai ales răceala, melancoliile și nostalgiile rusești nu i se potriveau tânărului Malagamba.

Plecarea din Chișinău

România trecuse printr-un război și altul bătea la ușă. Asta nu-i împiedica pe români să cheltuiască excesiv, să fie superficiali. Avem o mare admirație pentru oamenii de viață, pentru cei care știu să trăiască. Aceștia par mai simpatici, mai umani. Așadar, am ales să trăim cu bucurie.

Chef sau petrecere?

Chefurile se țineau lanț. Nu petrecerile, nu recepțiile. Chefurile! Genul acela de petrecere tipic românească care ia naștere ad-hoc sau este planificată atunci când, din nu știu ce motiv, vrem să ne deconectăm de la viața cotidiană. Cheful cu multă măncare, dar și mai multă băutură, îi ajută pe români să ignore grijile zilnice, lipsurile, nefericirile, lipsurile financiare. Ne place să cheltuim cu bucurie., chiar dacă facem un act nesăbuit. Nu ne place prea mult să luptăm cu neajunsurile. Mai bine ne „înecăm” amarul în băutură și… puțin dezmăț.

În această Românie a venit Sergiu Malagamba. I se potrivea ca o mănușă. Iubea viața, ritmurile muzicale alerte, jazzul. Era un adevărat om-spectacol. Făcea magie cu două bețe și un set de tobe. Malagamba nu cânta la un instrument de percuție. El făcea o adevărată coregrafie. Era fantastic. Silueta suplă, părul negru, cârlionțat, frizura și mustața impecabile, stilul vestimentar extrem de îngrijit, accesoriile meticulos alese atrăgeau ca un magnet. Nu vi si se pare descrierea unui metrosexual din zilele noastre?

Era talentat și jovial. Dar mai presus de orice, Sergiu Malagamba atrăgea atenția prin modul cum se îmbrăca. Sacoul în carouri, cu guler îngust, ușor cambrat era asortat la o pereche de pantaloni cu pense în talie, dar strâmți la manșetă. Lungimea pantalonului frapa și dădea nota de orginalitate a ținutei. Erau ciudat de scurți și ofereau cel mai îndrăzneț detaliu: glezna. Și, pentru a scoate și mai bine în evidență acest „detaliu” masculin, ușor efeminat, ciorapii erau întotdeauna din materiale fine, dar în culori frapante. Întreaga ținută era completată de cravata îngustă, dar foarte lungă, cu nod mic și pălăria cu boruri destul de late.

Context european, context dâmbovițean și fake news

Mulți se gândesc cu nostalgie la România interbelică. Trăim încă cu falsa impresie că aceea a fost o adevărată Epocă de Aur. Parțial fals. Instabilitatea politică și economică, asemănătoare cu ceea ce trăim în zilele noastre, a favorizat dezordine, a dus la fascizarea și destrămarea țării. Atunci, ca și acum, cea mai mare parte din societatea românească se opunea schimbărilor politice radicale. Exista un partid comunist, dar nu se bucura de încredere. În căutarea stabilității, timp de 10 ani (1928 – 1938), la conducerea țării s-au succedat 10 guverne. Sună cunoscut, nu?

După 1939, situația s-a complicat. Relațiile internaționale se acutizau și în 1940 a început calvarul. De abia reușiserăm, după primul Război Mondial, să aducem întreg poporul român în interiorul aceleiași granițe. Populația României se dublase în doar cinci ani. Și deodată… ultimatumul din partea U.R.S.S.

Au urmat cedările de teritorii, înființarea primului partid fascist, antisemit si totalitar. Am cedat Basarabia, Bucovina, bucăți din Transilvania, Dobrogea și Insula Șerpilor. Europa și România trecuseră printr-o conflagrație, o criză economică, șomaj, inflație. Întreaga societate era caracterizată prin contraste. Iar cei care se întorseseră din război își trăiau angoasele și traumele nevindecate în tăcere. Alții reușeau să-și mascheze tristețile, trăind și construind în țară o atmosferă vindecătoare. Nu era superficialitate, era nevoia de tămăduire și ignorare a ceea ce se prefigura: un nou război.

Viața în ritm de jazz

Ca cititori, poate vă este greu să vă imaginați personajul Sergiu Malagamba în Bucureștiul interbelic. Și totuși, tânărul dandy si-a ocupat perfect locul într-un puzzle dâmbovițean șocant. Mașini elegante, restaurante cu prețuri piperate, preparate exotice, eleganță. Gogoșerii, covrigi, castane coapte, bragă. Electricitate, inundații, străzi acoperite de noroi. Cabarete, cinematografe, săli de concert, Opera Română.

Bucureștenii trăiau cu bucurie, intens, cu o energie aparte, nefamiliarizați încă cu fake news. Dorința de libertate, spontaneitatea, creativitatea îi scoteau pe bucureșteni din case. Îmbrăcați elegant, în smoking și rochii lungi, aglomerau seară de seară restaurantele și teatrele. În această atmosferă plină de pasiune a apărut Sergiu Malagamba. O explozie de talent și virtuozitate. Solo-urile la baterie îți opreau respirația. Mișcările brațelor efectuau un dans nebun. Spectatorii erau fascinați, dar nu doar de prestația muzicală.

Ești malagambist, ești un pericol pentru societate. Fake news

În timp ce viața Bucureștiului se desfășura într-o bună dispoziție molipsitoare, la nivel politic, guvernul Ion Antonescu strângea șurubul. Se contura tot mai clar statul național legionar cu toate „intransigențele” rasiale și religioase. Și de necrezut, de-a dreptul ridicol, Sergiu Malagamba devine „dușman” pentru regimul Antonescu. După doar 4 ani, însuși temutul mareșal a devenit personajul tragic al unui film care-ți dă fiori,

Idolul tinerilor bucureșteni, lansase o modă, un dans, un stil. Liceenii îi copiaseră stilul vestimentar. Bărbații se tundeau cu cărare la mijloc și părul tuns la ceafă în stilul „Gică Vapor”. Când malagambismul a cuprins mase largi și a fost îmbrățișat de personalități ale vremii, s-a dat semnalul de alarmă. Statul se simțea amenințat și era clar că muzicianul trebuia izolat. Pretextul a fost penibil. Influencer-ul sfida societatea prin abordarea unui stil frivol.

Și ca să sune și mai convingător, Poliția îl acuză că este „şef de sectă religioasă periculoasă pentru siguranţa Statului”. Contribuiseră din plin la această decizie sinistră ziarele vremii. Se scria mult. Ca și acum, din plictiseală, din dorința de a crea scandal. Paginile gazetelor erau pline de fake news: „Malagamba, falsificatorul muzicii românești”, „Ucenicii lui Malagamba s-au apucat de furat”, „Studențimea contra lui Malagamba” etc. Subiectul a fost preluat de gazetele de scandal și presa s-a dezlănțuit cu furie.

Rețetă pentru un fake news de succes

Totul a pornit de la o farsă. Astăzi i-am zice fake news. Un grup de gazetari puși pe glume și Al. Bogdan, un jurnalist plictisit și naiv, dar specializat în „fabricarea” de subiecte, au declanșat calvarul. Timp de mai multe săptămâni, știrile s-au rostogolit cu ură. În redacție, amuzament maxim. Și în anturajul artistului era confuzie totală.

În final, chiar la ordinul șefului statului, Malagamba a fost ridicat și internat în lagărul de la Târgu Jiu. Era în 1942. Asta a declanșat o revoltă a liceenilor care au manifestat pe Calea Victoriei. Dar răul se produsese. Fenomenul fake news își făcuse efectul. „Băieții răi” din redacții au trecut la alte știri.

După eliberare, a urmat o perioadă de reacomodare, de greutăți financiare. Dar cu ajutorul prietenilor, Malagamba a revenit în viața artistică, a avut din nou succes, a pregătit noi generații de percuționiști. Sergiu (pe numele său real Sarchis) Malagamba a fost admirat de public, idolatrizat de tineri, inclusiv în anii comunismului.

După 1978, anul morții lui Malagamba, Al. Bogdan a trăit cu regretul că nu a apucat să-și ceară scuze pentru umilința și suferința produsă unei persoane pe care nu o cunoscuse personal până la ideea lansării „bombei” jurnalistice. Cum putem lupta azi cu fake news?

Noi generații de malagambiști

Icon-ul Bucureștiului interbelic, Malagamba nu a fost uitat nici în anii 2000. Un restaurant deschis în Centrul Vechi i-a purtat numele. Patronul, John McCarthy, un irlandez ambițios, dar cam certat cu legea a încercat să-l mențină în circuitul turistic chiar și după un șir de amenzi aspre. Locul a fost dat uitării. Rezonanța numelui nu a fost salvatoare.

Numele a rămas însă în dicționar:

malagambist, ~ă smf [At: MDA ms / Pl: ~iști, ~e / E: Malagamba (șef de orchestră) + -ist] (Asr; irn) Persoană considerată frivolă și preocupată excesiv de felul cum arată și de evenimentele

Dar nu doar în dicționar. Vremurile se întorc în muzică si în modă. Acum doi ani, la aniversarea a 100 de ani de la nașterea lui Sergiu Malagamba, tinerii bucureșteni au purtat ținute inspirate din stilul lansat de marele artist. Și culmea, se integrau perfect în decorul secolului 21 și aduceau o notă de originalitate ținutelor masculine, cam monotone de altfel.

Dar vorba cântecului… „totul trece ca un fum și totul s-a uitat. Da? Da? Nu. Nu.”