Este deja o tradiție ca Bucureștiul să găzduiască în fiecare an un târg de Crăciun, în diferite zone.
TÂRG DE CRĂCIUN LA OPERA COMICĂ PENTRU COPII
Primul deschis în 2024 a fost cel de la Opera Comică pentru Copii. A fost inaugurat pe 15 noiembrie. Evenimentul numit „Poveste de Crăciun” este deja la a IX-a ediție, iar în acest an sunt programate 112 reprezentanții în sălile de spectacole ale instituției. La acest târg de Crăciun au loc o serie de activități distractive și educație pentru copiii de toate vârstele.
Programul târgului „Poveste de Crăciun” este următorul:
orele 16:00-21:00: vinerea și pe 23 și 26 decembrie;
orele 10:00-21:00: sâmbăta și duminica;
orele 10:00-16:00: 24 decembrie;
închis: 25 decembrie.
Va fi deschis până pe 29 decembrie 2024.
WEST SIDE CHRISTMAS MARKET, DRUMUL TABEREI
Târgul de iarnă din Drumul Taberei se află anul acesta la a patra ediție. A fost deschis pe 28 noiembrie, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6.
Și în acest an, vizitatorii se pot bucura de un pantinoar generos, de căsuța lui Moș Crăciun, Roata panoramică, carusel și trenuleț pentru copii, dar și peste 60 de căsuțe cu preparate tradiționale. În zona amfiteatrului din parc este amplasată o scenă unde vor avea loc concerte live susținute de artiști cunoscuți din România.
Târgul de Crăciun din parcul Drumul Taberei se mai remarcă și prin cea mai mare perdea de lumini din România. Aceasta are o lungime de peste 100 m și este suspendată la o înălțime de până la 50 m. West Side Christmas Market este deschis zilnic, între orele 14.00 – 22.30 de luni până vineri; și între 11.00 și 22.30 sâmbăta și duminica. Accesul este gratuit.
„În premieră anul acesta, organizatorii au pregătit și pentru cei mari un ponton spectaculos de 260 mp, amenajat și încălzit, unde pot savura un vin fiert și se pot bucura de o priveliște extraordinară spre roata panoramică din târg. Distracția pe ponton va fi întreținută de un DJ, lucru care va îmbunătăți experiența de entertainment din cadrul târgului.
Nu vor lipsi deserturile, vinul fiert și cadourile pregătite cu migală de artizani iscusiți. Anul acesta, numărul vendorilor este cel mai mare de până acum. 90 de producători de mâncare sau de obiecte artizanale vor putea fi regăsiți în căsuțele cu bunătăți”, (Primăria Sectorului 6).
Târgul va rămâne deschis până pe 27 decembrie 2024.
TÂRGUL DE CRĂCIUN BUCUREȘTI, PIAȚA CONSTITUȚIEI
Cel mai mare târg de Crăciun al Capitalei este cel din Piața Constituției, deschis pe 29 noiembrie. Evenimentul a ajuns la a XVI-a ediție și se anunță a fi cel mai mare și mai spectaculos târg din România în 2024. Este organizat în colaborare cu Primăria Capitalei și va fi dominat de un brad hibrid de 30 m.
Vizitatorii se pot bucura anul acesta de două zone dedicate muzicii specifice sărbătorilor de iarnă: o zonă tradițională și o zonă urbană. Aici vor fi organizate în fiecare weekend concerte și spectacole în aer liber cu artiști consacrați de la noi.
Nu lipsesc nici în acest an căsuțele cu preparate tradiționale, decorațiuni și cadouri lucrate manual, dar nici atelierele educative pentru copii. Casa lui Moș Crăciun va fi deschisă pentru toți vizitatorii pe întreaga durată a târgului, în fiecare dimineață și după-amiază.
Începând de sâmbătă, 14 decembrie, ora 17:00, Moș Crăciun va poposi la Târgul de Crăciun București pentru a-i întâlni pe toți cei care îl așteaptă cu nerăbdare. Timp de 11 zile, Moșul va fi prezent pentru a asculta dorințele copiilor și a le împărtăși poveștile sale de Crăciun, alături de elfii săi.
„Roata panoramică va oferi vizitatorilor o priveliște unică întregului oraș, dezvăluind de la înălțime luminile strălucitoare de sărbătoare, căsuțele decorate festiv și impresionantul brad de Crăciun, împodobit cu stele aurii, ghirlande și mii de globuri.
Trenulețul tematic va adăuga o notă magică, conducând vizitatorii într-o călătorie de poveste. În plus, mascotele și artiștii pe picioroange, îmbrăcați în costume fascinante, vor interacționa și se vor fotografia cu publicul, aducând tuturor bucuria autentică a sărbătorilor” (Primaria Bucuresti).
Târgul din Piața Constituției va fi deschis până pe 29 decembrie 2024.
Program târg de Crăciun Piata Constituției
Vineri, 6 decembrie
12:00 – 13:00 Momente de teatru „Free Style Puppetry” ale Teatrului de Animaţie „Ţăndărică”
Prezentator: Iuliana Tudor
18:30 – 19:00 Corul de copii „Andantino”
19:00 – 19:30 Corul de copii „Sunetul Muzicii”, coordonator Cristina Manoliu
19:30 – 20:30 MOONLIGHT BREAKFAST – „Christmas Magic”
20:30 – 21:30 ALINA EREMIA
Sâmbătă, 7 decembrie
12:00 – 13:00 Spectacol de teatru „Crăciunul Domnului Scrooge”
Prezentator: Iuliana Tudor
19:00 – 19:30 Grupul de copii „Dor, Lior Dor”, coordonator Alin Rusu
19:30 – 20:00 Corul de copii „Andante”
20:00 – 20:30 Orchestra „Mezzoforte Soul Music”, dirijor Marian Alexandru
20:30 – 21:30 MARIO FRESH
Duminică, 8 decembrie
12:00 – 13:00 Spectacol de teatru „Magia Crăciunului”
Prezentator: Iuliana Tudor
18:30 – 19:00 Ansamblul „Poieniţa” din Poiana Stampei, jud. Suceava
19:00 – 19:30 MA RA MU
19:30 – 20:30 Zeyla şi Mircea Ardeleanu
20:30 – 21:30 ANDIA
Vineri, 13 decembrie
Prezentator: Liana Stanciu
19:00 – 19:30 Far Away From Earth
19:30 – 20:30 BERE GRATIS
20:30 – 21:30 IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro
Sâmbătă, 14 decembrie
12:00 – 13:00 Spectacol de teatru „Crăiasa Zăpezii şi povestea ei”
Prezentator: Liana Stanciu
18:30 – 19:00 Trupa „Aryma” și Corul de copii „Meloritm”
19:00 – 19:30 Picii lu’ Soreasca
19:30 – 20:30 „Winter Love” by Zina Ghiţulescu şi Alexandru Iordache
20:30 – 21:30 BOSQUITO
Duminică, 15 decembrie
12:00 – 13:00 Spectacol de teatru „Alertă în Laponia” al Teatrului „Ion Creangă”
Prezentator: Liana Stanciu
18:30 – 19:00 Opereta Stars
19:00 – 19:45 XMAS Classics by Daniel Lazăr şi Ioana Uruc
19:45 – 20:30 COSMIN SELEŞI ORCHESTRA
20:30 – 21:30 MARIUS MIHALACHE BAND
Vineri, 20 decembrie
Prezentator: Iuliana Tudor
18:30 – 18:50 Florin Grigore
19:00 – 19:45 Colindătorii din Mureş cu Mihaela şi Ciprian Istrate
19:45 – 20:30 Grupul de copii „Mlădiţe Ilfovene” cu Marioara Man Gheorghe şi Grigore Gherman
20:30 – 21:30 ELENA GHEORGHE
Sâmbătă, 21 decembrie
Prezentator: Iuliana Tudor
19:00 – 19:30 Ansamblul „Zestrea” din Bacău
19:30 – 20:30 NARCISA SUCIU
20:30 – 21:30 FELI
Duminică, 22 decembrie
Prezentator: Iuliana Tudor
18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri „Brezaia” din Argeş
19:00 – 19:40 DUCU BERTZI
19:40 – 20:40 PRESTIGE ORCHESTRA – „Christmas Show”
20:40 – 21:30 FLORIN RISTEI
Luni, 23 decembrie
Prezentator: Iuliana Tudor
18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri „Urşii din Comăneşti”, jud. Bacău
19:00 – 19:30 Corul de copii „Tronos Junior” al Patriarhiei Române
19:30 – 20:00 Daniel Trifu
20:00 – 20:30 Ansamblul de datini şi obiceiuri „Ţinutul Momârlanilor”
20:30 – 21:30 ŞTEFAN HRUŞCĂ
Marţi, 24 decembrie
Prezentator: Liana Stanciu
18:30 – 20:30 Concert extraordinar de Crăciun „SILENT NIGHT” – Orchestra Metropolitană Bucureşti – dirijor Daniel Jinga cu soliştii: Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic
Miercuri, 25 decembrie
Prezentator: Liana Stanciu
19:00 – 19:30 Angely’s Santa Claus
19:30 – 20:30 THE URS
20:30 – 21:30 LIDIA BUBLE
Joi, 26 decembrie
Prezentator: Liana Stanciu
19:00 – 19:30 ALEXIA ŢALAVUTIS
19:30 – 20:30 DIANA MATEI & TARAFUL CLEANTE
20:30 – 21:30 DAMIAN & BROTHERS
TÂRG DE CRĂCIUN LAMINOR WINTER WONDERLAND, HALA LAMINOR
Hala Laminor, de pe Bd Basarabia din sectorul 3 este gazda “Laminor Winter Wonderland”. Își așteaptă vizitatorii cu ateliere pentru copii în fiecare zi, dar și o serie de concerte cu artiști renumiți.
Și aici cei mici îl pot întâlni pe Moș Crăciun, iar cei mari se pot bucura de preparatele tradiționale diverse pregătite în zona de mâncare, din curtea sălii.
Vor fi concerte de la orele 19.00 – 21.00, cu câte doi artiști/ seară, după următorul program: 6, 7, 8, 13,14, 15, 20, 21, 22, 27 decembrie. În perioada 2- 20 decembrie, vor fi 5 ateliere diferite pentru copii, de luni până vineri de la 10.00 la 12.00, iar în weekend de la 10.00 la 12.00 și de la 17.00 la 19.00. Concertele și atelierele sunt cu intrarea liberă.
Evenimentul din acest an se remarcă prin cinci teme spectaculoase, oferind o oxperiența unică a celebrării Crăciunului. Odată ajunși la Hala Laminor, vizitatorii vor fi îndemnați să parcurgă cinci „wonderland-uri” în miniatură, corespunzătoare unor experiențe culturale diferite de a trăi magia Crăciunului în zilele noastre:
Tărâmul „North Pole”;
Tărâmul „Magic Forest”;
Tărâmul „Tropical Xmas”;
Tărâmul „Circus Xmas”;
Tărâmul „Island”.
ATRACȚII TÂRG DE CRĂCIUN LAMINOR WINTER WONDERLAND
La capătul itinerarului, se află însăși reședința lui Moș Crăciun. Cei care se aventurează în această călătorie vor ști sigur că au ajuns la reședința Moșului pentru că acesta va beneficia de o statuie de 9 m înălțime, un reper în generosul spațiu dedicat acestui târg de Crăciun. Pe ruta reședinței lui Moș Crăciun va circula și un tren ce va duce pasagerii la destinația mult dorită.
Printre atracțiile pregătite pentru vizitatori se numără și o roată panoramică impresionantă, de 33 m înălțime, baloane cu aer cald și un carusel tematic. Copiii vor avea parte și de momente speciale, cu ateliere creative ce vor aduce magia sărbătorilor mai aproape de cei mici.
De asemenea, acest târg de Crăciun va găzdui peste 150 de zone de cadouri și numeroase spații dedicate gastronomiei, fiind organizat atât în interior, cât și la exterior, cu acces liber.
Concertele au loc între orele 19:00 și 21:00 în zilele de 6, 7, 8, 13, 14, 15, 20, 21, 22 și 27 decembrie. Pe de altă parte, atelierele de creație pentru copii au loc de luni până vineri de la orele 10:00 la 12:00 și în weekend de la 17:00 la 19:00.
Târgul va fi deschis până pe 5 ianuarie 2025.
Surse foto