Deși a început să scrie poezie oficial abia la 30 de ani, Irving Layton a produs apoi un volum de versuri pe an. Nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură în 1982 și 1983, Layton a câștigat Premiul Petrarh pentru poezie al Italiei în 1993. Textier de talent, Irving Layton spunea despre el însuși că este un „romantic cu simțul ironiei”,  atât în cuvinte, cât și în atitudine.

A fost un luptător împotriva uniformizării și a puritanismului. Admirator al carnalității, a produs un cutremur în universul sensibilității canadiene a anilor 1950 – 1960.

COPILĂRIA

Născut Israel Pincu Lazarovici, pe 12 martie 1912, la Târgu Neamț, Irving Layton a fost un poet și scriitor canadian, de origine evreiască, născut în România. Era fiul cel mai mic al unui contabil și acasă îi spuneau Issy.

EMIGRAREA

Familia sa a emigrat în Canada când el avea un an și s-a stabilit la Montreal, în St Urbain, o zonă a clasei muncitoare, multietnică.

„Issie” și-a câștigat rapid reputația de neînfricat în fața atacurilor bandelor de stradă și în curând a ajuns să fie numit „Nappy” (prescurtare de la Napoleon). Ruptura de tradiția evreiască a venit în adolescență, când a refuzat să îndeplinească bar mitzvah-ul său. A fost data afară din casă, dar mama si sora sa mai mare, Gertrude l-au sprijinit  în secret. La schimbarea numelui, a păstrat doar inițialele I și L.

STUDIILE LUI IRVING LAYTON

A fost înscris la Alexandra Elementary School. Avea doar 13 ani când a murit tatăl său, așa că a fost nevoit să abandoneze școala și să câștige bani ca vânzător din ușă în ușă. Și-a reluat apoi studiile la liceul Baron Byng și și-a amintit mereu cum a fost marcat, la 16 ani, de balada “Răzbunarea”, a lui Tennyson, citită de profesorul său de engleză: “Nu am auzit niciodată limba engleză atât de frumos citită”.

A devenit foarte interesat de politică și probleme sociale, așa încât s-a alăturat Ligii Tinerilor Socialiști (YPSL), motiv pentru care a primit interdicția de a intra în Statele Unite, timp de 15 ani. După ce a început să citească Marx și Nietzsche, activitățile sale au fost considerate o amenințare pentru administrația liceului, așa încât i s-a cerut să plece înainte de absolvire.

Deși nu avea diploma de bacalaureat și nici situația financiară nu era prea strălucită, Irving Layton a reușit să se înscrie la Colegiul Macdonald (McGill) în 1934, unde și-a luat licența în științe agricole, în1939. 

Scârbit de regimul lui Hitler, în 1942 s-a înrolat în armata canadiană. A fost lăsat la vatră un an mai târziu. S-a întors la Montreal, ceea ce i-a oferit ocazia de a intra în universul literar, publicându-și prima carte de poezii, în 1945. A devenit anticomunist și a ținut prelegeri pe această temă.

„Dintre poeții care au apărut la Montréal în această perioadă, (…) Layton a fost cel mai deschis și mai strălucitor. Satira sa era în general îndreptată împotriva teribilității burgheze, iar celebrele sale poezii de dragoste erau explicite din punct de vedere erotic.”

ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI LITERARĂ

Pe la mijlocul anilor 1950, apărea des în dezbaterile televizate de la CBC Fighting Words și își câștigase reputația de combatant formidabil. Reputația internațională a venit după publicarea “Covorului roșu” (“A Red Carpet”). Totuși, poezia sa a fost mult mai apreciată ca traducere, decât în Statele Unite și în Marea Britanie, unde era citită în original.

În 1946 și-a luat masterul în economie și științe politice, la McGill. Dar, cum nici din poezie nu reușea să câștige suficient, după trei ani avea să înceapă să predea engleză, istorie și științe politice la liceul parohial evreiesc Herzliah și la Biblioteca Publică din Montreal, pentru a-și suplimenta veniturile. În plus, a ținut prelegeri la Universitatea Sir George Williams.

În anii ‘70 a predat limba engleză modernă și poezie americană la Universitatea York (acum, Universitatea Concordia) din Toronto. A fost un profesor influent, iar studenții îl adorau. Cu unul dintre ei, Leonard Cohen, a devenit prieten bun. “L-am învățat cum să se îmbrace. El m-a învățat cum să trăiesc pentru totdeauna”. Alții au devenit scriitori sau artiști: magnatul de televiziune Moses Znaimer, scriitorul și compozitorul Joseph Pivato. “The Book of Longing” este volumul pe care Cohen i l-a dedicat lui Layton în 2007.

A început studiile doctorale în 1948, însă a fost nevoit să abandoneze din cauza cerințelor angajamentelor profesionale. În 1976, i s-a oferit un doctorat onorific, din partea Universității Concordia.

SOȚIILE LUI IRVING LAYTON

Cu un an înainte se căsătorise cu Faye Lynch și se mutaseră la Halifax, Nova Scotia. Nu a fost fericit acolo: tot ce a putut face a fost să vândă pensule.

În timpul antrenamentelor militare a cunoscut-o pe cea care avea să îi devină a doua soție, Betty. A divorțat de Faye și s-a căsătorit cu Betty Sutherland, sora vitregă a actorului Donald Sutherland. Au avut doi copii: Maxwell Rubin (născut în 1946) și Naomi Parker (născută în 1950).

La finalul anilor ‘50 a cunoscut-o pe Aviva Cantor, care emigrase din Australia în 1955. S-a despărțit de Betty și s-a mutat cu Aviva, cu care a avut un fiu: David (născut în 1964). Deși a rămas căsătorit cu Betty, relația sa cu Aviva a fost cea mai longevivă – peste 20 ani, încheindu-se abia la finalul anilor ‘70, când a plecat Aviva.

În 1974, Irving a cunoscut-o pe Harriet Bernstein. Aceasta frecventa cursul său de poezie de la Universitatea York. Deși locuia cu Aviva, cei doi au început o relație care a durat patru ani. Pentru Aviva, nu întreprinsese niciun demers pentru a-și clarifica statutul marital. Pentru Harriet a divorțat. S-au căsătorit în noiembrie 1978, iar în 1981 s-a născut fiica lor, Samantha Clara – când el avea 70 ani.

Apoi, Layton a cunoscut-o pe Anna (Annette) Pottier pe care o angajase inițial ca menajeră. Curând, rolul ei era mult mai diferit. Cu 48 de ani mai tânără decât Irving, Annette avea să fie motivul divorțului de Harriet. Cu a cincea și ultima sa soție, a locuit un scurt timp în Niagara-on-the-Lake (în 1982), apoi un an în Oakville, Ontario. La finalul lui ‘83, s-au mutat în cartierul Notre Dame de Grace, din Montreal. Aici și-a scris memoriile “Waiting for the Messiah”, iar Anna s-a ocupat de publicarea și traducerile finale ale cărților. Diferența de vârstă își spunea însă cuvântul. Așa că pe 1 martie 1995, Annette s-a mutat.

ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI

După ce a fost diagnosticat cu Alzheimer, Irving a fost îngrijit de prieteni. A decedat la 93 ani, pe 4 ianuarie 2006, la Centrul Geriatric Maimonides din Montreal.

“Good as Gone: My Life with Irving Layton”, volumul de memorii al Anne Pottier, a apărut în 2015.

În anii ‘50, dar și la începutul anilor ‘90, Layton călătorise mult și devenise extrem de popular în Coreea de Sud și în Italia. A fost în mod egal criticat și lăudat pentru îndrăzneala și rebeliunea sa în poezie, politică și filosofie. A fost numit “Picasso al poeziei”.

“Totul, cu excepția scrisului (poeziilor) și a face dragoste, ajunge în sfârșit să mă plictisească”, spunea el. Povestea mereu că s-a născut fără prepuț, circumcis de Dumnezeu, spunea el, motiv de mirare pentru familia lui și de mândrie pentru el însuși.

FINAL

Testamentul său menționa dorința ca cenușa să îi fie împrăștiată anonim, în jurul unui copac. Nu a dorit nici loc de veci, nici monument funerar.

“Soleil de noces”, Irving Layton (sursa www.versuri.ro)

“Aştept
zămisliri
de versuri bune.
La ceas nimerit
soarele
în curtea din spate
le va face să explodeze.

Atunci le voi
culege de pe
şoseaua de culoarea
blănii de leu
şi din această
nefrântă verdeaţă
dintre scaieţii
şi iarba înaltă
ca pe nişte zdrenţe.

Când zeii
încep
să mă bată
urla-voi
ca o fecioară
răpită.”

Surse foto:

www.wikipedia.org