Angela Similea nu și-a uitat publicul, chiar dacă în ultimii ani a fost o prezență extrem de discretă. Astăzi, soarele nu e prea generos. Dar poate muzica buna îl va atrage.
“Primăvara ne tot pregătește bucuria îmbrățișării cu parfumul său. Dar astăzi…Nu! Să alegem ceva din amintire și poate… cine știe, apare soarele! Vă iubesc! La mulți ani, Mărțișor! Angela Similea“
Anul trecut, Angela ne-a urat să primim FRUMOSUL în suflete. Avem nevoie, într-adevăr. Astăzi, ca și ieri. Postarea ei de pe 1 martie 2023 a adunat din nou mii de reacții pe FB:
Am mers în pădure să întâmpin primăvara și spre bucuria mea, a apărut soarele… Ghiocei mulți erau în jurul meu, veseli, învecinați din când în când cu floricele timpurii și multicolore! Era atât de frumos, însă nu mi-am putut împlini dorința de a-i culege… așa că am mers la piață și am cumpărat buchețele gata aranjate… pentru a vi le oferi vouă: străbunici, bunici, mame, domnișoare, fetițe…
Da, la voi doresc să ajungă astăzi, în zi de Mărțișor! Primiți, vă rog, ghioceii mei, care poartă un parfum puternic și foarte plăcut! Să vă aducă în suflet FRUMOSUL! Angela Similea
https://www.facebook.com/photo?fbid=759840872170175&set=a.209505850537016
Angela Similea este iubită și publicul și-o dorește din nou pe scenă. Scurtul său discurs pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din ianuarie 2023 a emoționat spectatorii. Angela Similea se afla în sală și, deși nu a cântat, a urcat pe scenă pentru câteva minute. De fapt, artista a debutat chiar pe scena Teatrului de Revistă din București și a povestit circumstanțele în care a avut loc acest eveniment. Discursul Angelei este redat aici:
https://www.facebook.com/watch/?ref=saved&v=1391261228283695
“Să alegem întotdeauna să ne sprijinim pe ce este frumos în viață.”
Angela împlinește 77 ani în această vară și în ultimii ani a preferat viața privată, extrem de discretă, ieșind din lumina reflectoarelor. Primul succes a fost premiul II la Festivalul Internațional Cerbul de Aur de la Brașov, din 1970. Dintre compozitorii care i-au oferit partituri îi amintim pe: Marius Țeicu, George Grigoriu, Florin Bogardo, Marcel Dragomir etc. Vocea ei specială a fost descrisă ca fiind “un glas vibrant, profund, cu o întindere muzicală inconfundabilă, cu un timbru vocal specific, o voce inimitabilă, dar și de neînlocuit” și “o voce cu nuanțe de cristal, cu un timbru aparte, inconfundabil”.
“Bine ai venit, primăvară” este o melodie din 1975, compoziție a lui Marius Țeicu.
Primăvara îmi iese-n cale, îmbrăcată-n văl de raze aurii
Și-mi repetă o melodie, ce-o păstrăm doar în adâncul inimii
Primăverii, cu trup de floare, îi șoptesc izvoarele la nesfărșit
Bine-ai venit, bine-ai venit.
În zori, în zori
Am întâlnit-o-n parcuri cu ghioceii
În zori, în zori
Purtau cocorii pe aripi mantia-i albă.
În zori, în zori
Gingașă salbă pomii i-au dăruit
Bine-ai venit, bine-ai venit
Bine-ai venit, bine-ai venit.
Primăverii, cu trup de floare, îi șoptesc izvoarele la nesfărșit
Bine-ai venit, bine-ai venit.
În zori, în zori
Am întâlnit-o-n parcuri cu ghioceii
În zori, în zori
Purtau cocorii pe aripi mantia-i albă.
În zori, în zori
Gingașă salbă pomii i-au dăruit
Bine-ai venit, bine- ai venit
Bine-ai venit, bine-ai venit.
“Eu consider că urâtul nu are ce căuta în viaţa omului, decât ca un punct de pornire pentru a aprecia frumosul.” (Angela Similea)
Sursă foto: