HOTELUL DE GHEAȚĂ

Totul a ȋnceput ȋn 2005. De atunci, an de an, hotelul construit integral din gheaţă este modelat din blocuri de gheaţă extrase din cel mai mare lac glaciar al Munţilor Făgăraș, Bȃlea Lac. Blocurile de 70 x 70 cm ajung pȃnă la 70 kg. Construcţia durează mai puţin de o lună și uneori constructorii au emoţii din cauza diferenţelor de temperatură. Complexul include hotelul, un Ice Restaurant & Bar și o biserică. Construcţia oferă camere cu paturi, noptiere și candelabre de gheaţă,  la o temperatură de -2℃ (ȋn timp ce la exterior sunt -15℃) și ȋnsumează aproximativ 3870 ore de muncă.   

  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania
  • Hotelul de Gheata, Balea Lac, Paula Seling, RomaniaSweetRomania

Hotelul are ȋn fiecare an altă temă: in sezonul 2006-2007, hotelul a oferit 12 camere și a fost construit ȋn formă de cruce.

În 2007-2008, tema a fost Sistemul Solar, astfel ȋncȃt cele 10 camere au primit denumiri ale planetelor.

2008-2009 a fost sezonul MUZICII CLASICE.

În 2009-2010, tema a fost PERSONALITĂȚI CELEBRE, iar cele 10 camere au purtat numele lui Platon, Aristotel, Heraclit, Pitagora, Seneca, Emil Cioran, Mircea Eliade, Confucius și Friedrich Nietzsche.

Sezonul 2010-2011 a oferit 14 camere, iar tema a fost ICE HOTEL – LIGHT AND STONES, camerele purtȃnd denumirea unei pietre preţioase sau semi-preţioase: Camera de Diamant, Camera de Safir, Aquamarin, Ametist, Rubin, Safir etc.

În 2011-2012, tema hotelului a fost ICE SOUND (Sunetul gheţii), iar camerele au purtat denumiri ȋn ton cu această temă: Jazz, Latino, Dance, Hip Hop, Chillout, Classical, House, Trance, Blues și din fiecare cameră se auzeau acordurile unui stil muzical.

Sezonul 2012 – 2013 a fost dedicat CARNAVALULUI; camerele au purtat numele lui Hansel și Gretel, Pălărierul cel Nebun, Alice ȋn Țara Minunilor etc, iar cele trei igloo-uri au avut ca temă Rio de Janeiro, Veneţia și Berlin. Singura sursă de lumină pe timpul nopţii au fost ledurile de mică putere, pentru a nu deteriora pereţii ȋngheţaţi.

Tema anului 2013 – 2014 a fost BAROQUE ON ICE (Bruckenthal, Ludovic al IV-lea, Schonnbrunn, Maria Antoaneta, Maria Teresa, La Fontaine, Antonio Vivaldi, Bach, Rembradt, Velasquez, Voltaire, Moliere).

2014 – 2015 a fost anul ZODIACULUI, camerele fiind numite Berbec, Leu, Capricorn etc, beneficiind de semnul zodiacal sculptat ȋn gheaţă.

Sezonul 2015 – 2016 a fost al EUROPEI, iar turiștii au putut dormi ȋn Salonul vienez (Austria), Dutch room (Olanda), Studio Helsinki (Finlanda), English Home (Anglia), High Lisbon (Portugalia), Bella Italia (Italia), Casa Maghiară (Ungaria), Spanish Kingdom (Spania), Deutsche Haus (Germania), Irish room (Irlanda), Frozen Sweden (Suedia), Luxemburg, Greek studio (Grecia) sau ȋn Odaia de sus (Romȃnia).

În 2016 – 2017, tema a fost Cinema on Ice, iar camerele au fost decorate cu personaje din filme celebre: Star Wars, The Hobbit, Ice Age, The Passion of the Christ, Toate pȃnzele sus, Rocky III, Gladiator, Titanic, Harry Potter, Dracula, ȋn timp ce igloo-urile s-au numit Smurf Igloo, Jungle by Ice și Jurrasic Park Igloo.

În 2017 – 2018, tema aleasă a fost FROZEN LOVE, iar camerele au purtat numele unor locuri și obiective din zona Masivului Făgăraș: Vȃrful Suru, Lacul Avrig, Vȃrful Negoiu, Valea Doamnei, Cabana Podragu, Castelul de Lut din Valea Zȃnelor, Palatul Bruckenthal de la Avrig. Complexul de igloo-uri a purtat numele Rezervaţiei Arpășel, Vȃrfului Moldoveanu și a Poienii Neamţului. 2018 a fost Anul Centenarului, astfel ȋncȃt restaurantul din holul central a purtat numele “Regele Ferdinand I al Romȃniei – Întregitorul”.

Tema sezonului 2018 – 2019 a fost muzica, iar cele 14 camere și 6 igluuri au fost decorate cu sculpturi din gheaţă ale unor artiști autohtoni sau internaţionali (Holograf, Corina Chiriac, Queen, Madonna, Michael Jackson, Rolling Stones, BZN, ABBA, Peter Maffay, Elvis Presley, Prince, Freddie Mercury).

În 2019 – 2020, construcţia a fost amȃnată, ȋntrucȃt ȋn decembrie a fost prea cald. Hotelul de gheaţă a fost ȋnlocuit cu Igloo Village, o construcţie cu trei compartimente pentru cazare, fiecare cu cȃte două camere cu pat dublu, un compartiment central ce a făcut conexiunea cu fiecare dintre compartimente și unde au fost amenajate restaurantul și barul și un compartiment mai mic, cu rol de lobby. Tema aleasă a fost UNDERWATER WORLD.

Inaugurarea oficială ȋn acest sezon este planificată pentru ianuarie 2023, după ce va fi finalizată și Biserica de Gheaţă. Decoraţiunile vor fi realizate de celebrul sculptor sloven Rismondo Miro, care va lucra alături de colaboratori din Romȃnia. Tema acestui sezon este tot EUROPA, dar ȋn altă cheie, fiecare cameră urmȃnd să primească numele unor capitale europene (Londra, Amsterdam, Lisabona, Dublin, București, Paris, Roma, Atena, Berlin), iar decoraţiunile interioare vor fi inspirate de simboluri din aceleași capitale. Barul amenajat ȋn interior va avea forma unui patrulater, fiecare colţ fiind marcat de un stȃlp impunător de gheaţă ȋn interiorul căruia vor fi realizate imagini ale unor obiective emblematice: Turnul Eiffel din Paris, Turnul Televiziunii Germane din Berlin, Big Ben din Londa și case tradiţionale verticale din Amsterdam. Holul central va găzdui un restaurant cu mese și scaune din gheaţă, iar servirea se va face cu platouri din gheaţă. Imaginea complexului este Paula Seling.

Deși hotelurile de gheaţă sunt foarte căutate ȋn Finlanda, Suedia, Norvegia, Elveţia, cel din Romȃnia este unic ȋn Europa de Est. Fodor’s Travel (blog de călătorii) l-a inclus ȋn Top 10  al celor mai frumoase hoteluri de gheaţă din Europa: ocupă locul 3, după satul de igluuri Kakslauttanen (Finlanda) și Iglu-Dorf Gstaad (Elveţia).

%d bloggers like this:
Verified by MonsterInsights