Dacă vreţi să fugiţi de aglomeraţie şi să trăiţi din plin sentimentul de libertate, atunci cu siguranţă, o plimbare până la Enisala este o soluţie garantată.
Puteţi să evadaţi din Bucureşti şi după aproximativ 4 ore veţi ajunge într-un spaţiu tăcut, între cer, mare şi pământ. Dacă vă aflaţi pe litoral (Constanţa – Tulcea – Babadag – Enisala), după doar o oră veţi simţi senzaţia de eliberare din capcana staţiunilor care explodează de energia celor puşi pe distracţie.
Până la situl arheologic “Cetatea Enisala”*, şoseaua străbate un teren domol acoperit de iarbă, din care ţâşnesc colţuri de calcar cu forme diferite. Florile singuratice răsar timid pe lângă pietre şi smocuri de iarbă aspră.
După ce străbateţi această zonă cu un peisaj aproape straniu, răbdarea vă este răsplătită. Odată ajuns lângă cetatea Heracleea, fortăreaţa construită la altitudinea de 110 m, descoperiţi o minunăţie de privelişte: un orizont larg care vă aduce la picioare lacurile Razelm şi Babadag. Este de ajuns să priviţi de la înălţinea dealului stâncos şi imaginaţia vă va purta prin istorie.
Regiunea din jurul gurilor Dunării şi litoralul Mării Negre a fost – şi este încă – blestem si binefacere. Atracţia pe care această zonă a exercitat-o este atestată de monumente funerare şi inscripţii datând chiar din Epoca Bronzului. S-au perindat în această regiune triburi de păstori, provenite din Asia și Europa răsăriteană, apoi, în perioada târzie a Bronzului se formează aici o singură formaţie etnică, tracii, din care au provenit ulterior geto-dacii.
Dobrogea a făcut parte, timp de 11 ani, din regatul întemeiat de Burebista. În tot acest timp, Enisala a fost râvnită de romani, şi în cele din urmă, în 102, în urma bătăliei de la Adamclisi soldată cu victoria armatelor romane în fața coaliției conduse de Decebal, Dobrogea devine provincie romană. Sărind peste ani, dupa divizarea Imperiului Roman, autoritatea asupra Dobrogei revine Imperiului Bizantin. Au urmat secole de lupte pentru recunoaşterea supremaţiei. Au venit, au plecat sau au stat, carpii, goţii şi hunii, slavii, bulgarii, grecii şi tătarii. Cum călătoriile şi comerţul s-au intensificat în acea perioadă, centrele comerciale, printre care şi Enisala, au atins un nivel important de dezvoltare. Aşa se explică de ce fortăreaţa din Dobrogea a atras atenţia negustorilor veneţieni şi genovezi. Cetatea este singura fortificaţie genoveză ale cărei turnuri şi ziduri mai sunt încă în picioare şi care stă semeaţă în vârful dealului ca un străjer vigilent. Urcând şoseaua care şerpuieşte spre cetate ai timp să admiri priveliştea, dar odată urcate şi treptele de metal veţi rămâne hipnotizaţi. Într-o zi senină privirea poate să alerge pe coama lină a dealului până la orizontul marin, trecând peste lacul pe care insulele plutitoare (plaurii) desenează o grafică schimbătoare de la o zi la alta.
Datorită situării pe malul Razelmului – pe atunci golf la Marea Neagră -, “Heraclia” s-a bucurat câteva secole de o perioada înfloritoare, îndeplinindu-şi scopurile pentru care a fost construită:
– militar şi de supraveghere:
– comercial.
A încetat să mai prezinte interes după retragerea apelor mării. Acesta a fost şi motivul pentru care nu a fost rasă de pe faţa pământului atunci când generalii armatei ruse au ordonat distrugerea cetăţilor unde mai funcţionau garnizoane ale Imperiului Otoman.
Acum, după restaurarea zidurilor, fortăreaţa a devenit un punct turistic pe care nu trebuie să-l ocoliţi. Cetatea nu are o suprafaţă mare, dar zidurile de 5 – 10 m, bastioanele, intrările, ingenioasa zidărie a cisternei de apă, cimitirul recent descoperit, micul muzeu sunt suficiente motive să investigăm acestă zonă plină de istorie şi legende, de tradiţii culturale şi culinare.
Cu siguranţă, zona este o adevărată sursă de hrană pentru minte. Dacă vă puteţi planifica călătoria în perioada aprilie – mai (chiar şi începutul lui iunie) natura vă va oferi şi o bucurie pentru ochi şi suflet: delicatul bujor de Dobrogea. Mai multe detalii: Peonies, my love
NOTĂ* Interiorul fortăreţei nu poate fi vizitat lunea.
