VERONICA – primul musical românesc cântat și jucat de copii

Veronica

Filmul „Veronica”, lansat pe 16 aprilie 1973, este considerat un reper al cinematografiei românești pentru copii. Regizat de Elisabeta Bostan, acest musical feeric a captivat generații întregi prin povestea sa plină de farmec și prin personajele memorabile.

Ideea filmului „Veronica” a fost profund influențată de copilăria regizoarei Elisabeta Bostan. Aceasta a crescut într-un mediu în care poveștile și natura se împleteau armonios, tatăl său obișnuind să-i spună povești despre animale și să-i arate frumusețile naturii. Aceste amintiri, dar și fabulele lui La Fontaine au fost sursa de inspirație pentru crearea personajelor fantastice din film, precum Motanul Dănilă și Vulpea cea șireată. Bostan a declarat că filmul este o concluzie a copilăriei sale și a educației primite, dorind să transmită lecții de bunătate, prietenie și curaj.

Realizarea filmului a fost un proces complex care a durat mai mulți ani. Aprobarea pentru producție a fost obținută după doi ani de așteptare, iar filmările au început în 1972. Pentru a aduce la viață lumea fantastică a Veronicăi, echipa de producție a colaborat cu studioul Mosfilm din URSS, beneficiind de expertiza acestora în realizarea machiajelor și măștilor pentru personaje. Decorurile au fost realizate într-o vilă veche de pe Valea Prahovei, transformată într-un tărâm de basm de către scenograful Giulio Tincu.​

Machetele erau realizate de Enache Hărăbor, tatăl Manuelei Hărăbor.

Filmările care au avut loc la Buftea, Otopeni și Mogoșoaia. Dacă producția a început în 1972, premiera a avut loc un an mai târziu, în toamna anului 1973, în București, simultan la cinematografele Patria și Gloria.

Întrucât “Veronica” și “Veronica se întoarce” au fost filmate simultan, cheltuielile de producție au fost de 5.704.000 lei.

  • Veronica
  • Veronica
  • Veronica
  • Veronica
  • Veronica

Rolul principal a fost interpretat de Lulu Mihăescu, o fetiță de cinci ani selectată dintre 11.000 de copii. Alături de ea, în film au jucat actori consacrați precum Margareta Pâslaru (Zâna Zânelor și educatoarea), Dem Rădulescu (motanul Dănilă), George Mihăiță (șoricelul Aurică), Angela Moldovan (îngrijitoarea Smaranda), Cornel Patrichi (licuriciul) și Vasilica Tastaman (vulpea). Aceștia au dat viață personajelor fantastice, contribuind la farmecul și succesul filmului.​

Veronica
Manuela Hărăbor, Lulu Mihăescu

Principalele candidate la rolul Veronicăi au fost două fetițe de doar trei ani – Luminița Mihăescu și Manuela Hărăbor.

Luminița era cunoscută ca Lulu, după porecla pe care i-o dăduse sora ei mai mare – Lula, libelula.

Manuela Hărăbor a povestit pe contul său FB motivul pentru care nu a fost selectată în rolul principal. A primit în schimb un rol mai mic.

Aveam mai puțin de trei ani când tatăl meu m-a luat cu el într-o vizită. La o doamnă frumoasă, blondă cu ochi albaștri, despre care mi-a spus că face filme cu copii.

Am plăcut-o din prima clipă de când am văzut-o, așa că de abia așteptam duminicile să mergem la ea.(…) Îmi aduc aminte de proba de filmare pentru ”Veronica”. “

„Doamna Zizi (n.r. – Elisabeta Bostan) mi-a dat o traistă legată fedeleș în care zdrăngănea ceva. Am încercat din răsputeri să o dezleg, degeaba! După un timp am auzit ”Stop!” și doamna mi-a mulțumit si mi-a spus că pot pleca acasă.

Eu i-am răspuns că vreau să mai stau. M-au rugat în fel și chip, a intrat tata, promițându-mi că ne vom întoarce mâine, eu nu și nu. În cele din urmă m-au luat “de-o aripă” și am ieșit de acolo plângând.

Ani mai târziu, doamna Zizi mi-a mărturisit că motivul pentru care nu m-a distribuit în rolul principal a fost încăpățânarea mea teribilă, că i-a fost teamă că într-o zi m-aș putea supăra și i-aș putea spune că nu mai vreau să filmez și că plec acasă.

Lucru dovedit ceva mai târziu, în timpul filmărilor

În cazul lui Lulu, părul buclat, perfect pentru fundițe nu era al ei.

Producătorii i-au comandat o perucă din păr natural, la Paris, de la cel mai bun peruchier francez. Pentru a folosi peruca, Lulu a trebuit să fie tunsă foarte scurt.

A tuns-o scurt și-a fost așa supărată că a venit acasă și a tuns, la rândul ei, păpușa, zicând că de ce să fie doar ea chilugă”, povestea mama ei.

Veronica” a fost un succes răsunător, fiind vizionat de peste 3,2 milioane de spectatori. Filmul a fost apreciat atât în țară, cât și în străinătate, fiind selecționat ca propunerea României pentru Premiul Oscar la categoria „Cel mai bun film străin” în 1974. De asemenea, a primit numeroase premii, inclusiv Medalia de bronz pentru cel mai bun muzical pentru copii la Festivalul de la Moscova în 1973.​

Veronica” rămâne un simbol al cinematografiei românești pentru copii, fiind redescoperit și apreciat de noi generații. Povestea sa plină de învățăminte și universul său magic continuă să inspire și să încânte, demonstrând puterea poveștilor bine spuse de a traversa timpul și de a rămâne relevante.

Veronica” a fost prima feerie muzicală realizată în România.

surse foto

https://www.facebook.com/studioulbuftea

www.newsweek.ro

www.static.cinemagia.ro

Verified by MonsterInsights