Textul de mai jos îi aparține lui Gheorghe Sion și se intitulează “Trebile noastre”. Se aseamănă cumva cu linia lui Constantin Tănase. A fost publicat în “Calendare și almanahuri românești din Bucovina (1811-1918)”, ediția din octombrie 1848.
„Toate trebile merg bine,/ N-avem ce mai bănui;/ Poate zice orișicine/ Că n-avem ce mai dori.
Am dorit Sturza să cadă…/ A căzut… Ghica e domn;/ Ghica țeara nu o pradă;/ Să ne punem dar pe somn;
Zeu! te culcă, măi vecine,/ Trebile ne merg prea bine!/ Am avut o adunare:/ Ne-am tot plâns mereu de ea;
Eac-acuma senat mare/ Cum magnații o doria./ Ce idee minunată!/ Ce mai de-mbunătățiri!/
Țeara nu-i representată,/ Dar acestea-s propășiri./ Ce zici, măi frate vecine,/ Nu merg trebile spre bine?
Supt a Sturzei cârmuire/ De miniștri-i ne plângeam,/ Căci oricare asuprire/ De la dânșii o simțiam.
Cine sunt ministri-acuma?/ Dintre-ai Sturzei oari nu sunt?/ Măi vecine, lasă gluma:/ Spune drept, nu am cuvânt?
Dar tu rîzi, frate vecine,/ Parcă trebile nu-s bine!/
Ne plângeam sub Sturza, frate!/ Că ne-ncalecă cei mari,/ Că cei slabi nu au dreptate/ Când se-nhață cu cei tari;
Dar acum cine nu știe/ C-avem și aristocrați,/ Și că-n aristocrație/ Mulți se-ndeasă nechiemați?
Spune drept și tu, vecine,/ Nu trag trebile a bine?
Când era domn Sturza-n țeară/ De străini ne tânguiam;/ Cum că țeara o să peară/ Totdeauna ne-ngrijiam;
Dar-acum nu-s patrioții/ Gata toți a o scăpa?/ Seau tu crezi că fanarioții/ Sunt plecați a o trăda?/
Eu aș zice, măi vecine!/ Cum că trebile merg bine.
Și-apoi ce ne mai lipsește?/ Boerescul a scăzut?
Viitoriul nu zimbește?/ N-avem școli cum am avut?
N-avem legi pentru censură?/ Jandarmii nu ne-ngrozesc?
Mai avem cuvânt de ură/ Pe cei ce ne cârmuesc?
Spune, spune, zeu! vecine:/ Nu ne merg trebile bine?”
Începuturi
Gheorghe Sion s-a născut pe 18 mai 1822 într-o familie boierească din Hârșova, județul Vaslui. A studiat mai întâi acasă, la moșia Laza-Hârșova, cu un profesor particular, de origine rusă. Apoi, unchiul său l-a înscris în școala “Sfântul Sava” din București.
În 1839, a fost chemat acasă de către tatăl său, pentru a-l ajuta în administrarea moșiilor. Și-a continuat studiile la Iași, audiind cursuri la Academia “Mihăileană”. A luat parte la „soarélele” literare din casa lui Gheorghe Asachi. În perioada 1841-1845 a fost copist la cancelaria “Departamentului din lăuntru” al Moldovei (vechiul Minister de Interne), din Iași. A lucrat apoi la Arhivele Statului din Iași.
Familia lui Gheorghe Sion
În 1857 s-a mutat la București. S-a căsătorit cu Eliza, fiica clucerului Miltiade Mărculescu din București. A murit la București, pe 1 octombrie 1892, după durerea provocată de moartea fiului său, Demir, care avea 23 de ani. A mai avut două fiice: Florica (măritată cu pictorul Eugen Voinescu) și Maria (Marica, măritată cu scriitorul Mateiu Caragiale).
Activitatea revoluționară
În 1848 a luat parte activă la mișcarea revoluționară din Moldova. De aceea a fost exilat. După multe peripeții, Gheorghe Sion reușește, cu ajutorul prietenilor lui, să treacă în Muntenia, apoi în Transilvania, la Brașov. Acolo i-a cunoscut pe George Barițiu, Simion Bărnuțiu, Aron Pumnul și Andrei Mureșanu. După ce a participat la adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj, din mai 1848, a trecut în Bucovina.
S-a întors la Iași, unde a luat parte la toate mișcările unioniste care au dus la Unirea Principatelor. A fost numit numit arhivist al Statului, apoi i s-a încredințat conducerea Arhivei Statului din Iași. A fost director general al Regiei Monopolului Tutunului din București.
Activitatea literară a lui Gheorghe Sion
Împreună cu V.A. Urechia a scos revista “Transacțiuni literare și științifice” și “Revista Carpaților”. A scris versuri și piese de teatru, cu teme comune epocii – patriotismul, refuzul opresiunii, satira venalității, a abuzurilor etc. Proza memorialistică cuprinde portrete memorabile și pitorești. A tradus din clasicii și romanticii francezi.
Au rămas în conștiința populară versurile sale „Mult e dulce și frumoasă/ limba ce-o vorbim” sau „Astăzi anul se-nnoiește/ Plugușorul se pornește”. A fost una dintre victimele lui Titu Maiorescu din “Beția de cuvinte”, pentru carențe de cultură literară și pentru incontinența sa lirică.
Surse foto
