Cum s-a ales Cuza…
𝑃𝑎𝑟𝑐𝑎̆ 𝑣𝑎̆𝑑 𝑠̦𝑖 𝑎𝑐𝑢𝑚 𝑣𝑒𝑠𝑒𝑙𝑖𝑎, 𝑑𝑢𝑠𝑎̆ 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑑𝑒𝑙𝑖𝑟, 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑟𝑎𝑢 𝑐𝑢𝑝𝑟𝑖𝑛𝑠̦𝑖 𝑖𝑒𝑠̦𝑒𝑛𝑖𝑖…𝑂! 𝑐𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑖 𝑖̂𝑚𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑚𝑖𝑒 𝑖𝑒𝑠̦𝑒𝑛𝑖𝑖…𝐶𝑎̂𝑡𝑎̆ 𝑟𝑒𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠̦𝑡𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑙𝑒 𝑝𝑜𝑟𝑡…𝐿𝑢𝑚𝑒𝑎 𝑠𝑒 𝑎𝑑𝑢𝑛𝑎 𝑝𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑧𝑖 𝑠̦𝑖 𝑝𝑙𝑎̂𝑛𝑔𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟𝑖𝑒. 𝐶𝑎𝑠𝑎 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑒𝑟𝑎 𝑎 𝑡𝑢𝑡𝑢𝑟𝑜𝑟…𝐷𝑒 𝑑𝑖𝑚𝑖𝑛𝑒𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑠𝑒𝑎𝑟𝑎 𝑑𝑒𝑓𝑖𝑙𝑎𝑢 𝑐𝑢 𝑚𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑒𝑟𝑎𝑚 𝑠𝑙𝑎̆𝑣𝑖𝑡̦𝑖 𝑠̦𝑖 𝑝𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑎̆𝑟𝑖𝑡̦𝑖, 𝑐𝑎̆𝑐𝑖 𝐶𝑢𝑧𝑎 𝑒𝑟𝑎 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑡 𝑖̂𝑛 𝐼𝑎𝑠̦𝑖, 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐𝑢𝑡 𝑐𝑎 𝑜𝑚 𝑏𝑢𝑛, 𝑏𝑢𝑛 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑙𝑒 𝑎𝑓𝑎𝑟𝑎̆.

În seara de 3-4 Ianuarie pe când ședeam la masă, au venit la noi vreo câțiva amici printre cari și fratele său de arme, colonel Pisoschy, ca să-l roage să vină negreșit după masă la 𝐸𝑙𝑒𝑓𝑎𝑛𝑡, o sală de adunare unde ședea Costache Rolla, căci așa s-au hotărât naționaliștii, ca să se lege cu toții în acea seară asupra persoanei de susținut la domnie.
Cuza, cu toate rugămințile amicilor săi n-a voit să se ducă – deși eu am inzistat pe lângă dânsul – și le-a spus:
– Faceți voi ce credeți, voi pe oricine ați alege dintre ai noștri, eu aprob și semnez cu amândouă mâinile, numai Mihalache sau Grigore Sturdza să nu fie….
Și a plecat la teatru. Teatrul era la Copou, unde este astăzi Universitatea. Eu am rămas acasă.
Peste noapte, pe la orele 12, mă pomenesc cu fratele meu Costache Rosetti, venind într-un suflet să-mi spună cele petrecute la 𝐸𝑙𝑒𝑓𝑎𝑛𝑡 căci îl rugasem de cu vreme și-l așteptam neputând să dorm.
– Ghici cine s-a ales? îmi zise el.
– Nu pot…spune-mi tu în grabă…
– Bucură-te…
– Mă bucur, dar să nu fie Mihalache sau Grigore Sturdza…Dar aide odată spune-mi…
Tu ai ales…
– Ce vorbă e asta? Nu te pricep. Dar pentru numele lui Dumnezeu spune-mi odată cine e? Nu mă fierbea așa…
– Ia, cine să se aleagă? Pe Cuza l-au ales…și s-au jurat cu toții de au semnat actul, și s-au dus să-l iee de la teatru și să-i vestească alegerea…După câtva timp a sosit și Cuza. Era alb la față ca hârtia. Și cum a intrat în casă s-a trântit pe un fotoliu și mi-a zis oftând:
– Fi-va oare bine de noi? Fi-vom oare la înălțimea nevoilor țării și ale neamului?
… Și Cuza mi-a povestit cum a aflat știrea. Tot Pisoschy i-a adus-o la teatru și tot el i-a pus și candidatura…
– Cătați-vă treaba și nu glumiți cu mine, le-a zis amicilor săi. Cuza de domnie îmi arde mie… Și apoi, ce fel de domni voiți voi, când Sturdziștii au lăzi cu galbeni. Ia uitați-vă, eu n-am decât 5 lei în buzunar…
Dar Pisoschy a început să se jure și să-i spună că pe Cuza l-a hotărât adunarea și să-l creadă că doar nu-i copil să glumească. Că văzând cum diferitele candidaturi naționale cad una câte una, adunarea începuse să se risipească deznădăjduită; până și Kogălniceanu, cel mai stăruitor, ieșise din sală dezgustat, când Pisoschy a propus deodată pe Cuza.
– Propunerea a căzut asupra Adunării ca ceva providențial; ea a fost primită și semnată de toți, iar a doua zi, la 5 Ianuarie, votată nu numai de naționali, ci și de partizanii sturdziștilor așa că a întrunit unanimitatea voturilor adunării.
… Parcă văd și acum veselia, dusă până la delir, de care erau cuprinși ieșenii…O! cât de dragi îmi sunt mie ieșenii…Câtă recunoștință le port…Lumea se aduna pe străzi și plângea de bucurie. Casa noastră era a tuturor…De dimineață până seara defilau cu miile și eram slăviți și prea măriți, căci Cuza era iubit în Iași, și cunoscut ca om bun, bun din cale afară.
După 19 zile s-a făcut și alegerea în București, cam tot la fel ca cea din Iași, și astfel s-a săvârșit în persoana sa Unirea celor două țări.
Elena Cuza
Sursă:
Elena Cuza, „Unirea povestită de Elena-Doamna” (𝐷𝑖𝑚𝑖𝑛𝑒𝑎𝑡̦𝑎, nr. 8044, mai 1929 – colecțiile BCU Iași)
Sursa foto