Așa l-a numit jazzologul american Leonard Feather pe Johnny Răducanu. Și nu a exagerat deloc.

ÎN SUFRAGERIE, CU JOHNNY RĂDUCANU

Cu mulți ani în urmă, l-am avut musafir în sufrageria în care se afla și pianul. A intrat ușor sfios, cățelul nu l-a lătrat, deși lătra bezmetic la oricine intra în casă. Mi-a oferit un timp prețios, brodat cu umor fin și acorduri mângâiate așa, doar ca din întâmplare.

Astăzi știu că am fost singurul spectator al unui concert spontan, oferit numai mie, cu generozitate și pasiune. Nu știu când a zburat timpul. Pentru că am povestit multe și mult. Despre pasiuni, despre vreme și vremuri și, mai ales, despre muzică. Johnny Răducanu a plecat lăsând în urmă un parfum boieresc de muzică de neuitat.

Mi-a spus că e muzicant. Și a adăugat apăsat: “punct”. Nu muzician, i se părea prea mult. Zicea că Enescu e muzician, deși societatea modernă acordă titlul acesta oricărui instrumentist care apare azi și dispare mâine. Zicea că, dacă nu ar fi făcut muzică, i-ar fi plăcut să organizeze un fel de bordel cochet. Așa cum văzuse el unul în America. Era pentru oameni căsătoriți, exista un soi de protocol și discreția era cuvântul de bază.

După un timp, s-a scuzat elegant, s-a ridicat să plece, dar s-a mai așezat o dată la pian. M-a întrebat dacă știu ce comoară am. Știam, dar am preferat să îl las să îmi povestească. După încă un mini-recital, mi-a povestit despre piane, și vârste ale instrumentelor, și mărci vestite. Și … parcă nu îi venea să plece. Și astăzi uneori, în preajma pianului, îl mai simt imprimându-și stilul pe clape.

O FAMILIE CU MUZICA ÎN SÂNGE

S-a născut pe 1 decembrie 1931, la Brăila și îl chema Radu Răducan Crețu. Venea dintr-o familie de romi cu tradiții muzicale de secole. Își îndemnase copiii nu doar spre muzica lăutărească sau populară, ci și spre un repertoriu clasic. Bunicii Stroe (matern) și Petrea Crețu Șolcanu (patern) erau lăutari și cântau la diblă. Tatăl său, Costică Crețu, la contrabas, iar mama lui cânta la pian.

Cântau și unchii din partea mamei, frații ei. Oană, la pian, contrabas, trompeta și baterie, Cristache la vioară și Sandi la pian. Johnny a avut nouă frați și surori. Fetele au murit in timpul celui de-al doilea război mondial. Dumitru (Mitică) a fost compozitor și pianist. Iar fiul acestuia, Michael Crețu (finul lui Johnny) este compozitor, profesor și contrabasist la Manchester. Ion Mișu a fost pianist și primul dirijor al ansamblului “Doina Vrancei” din Focșani, dar și corepetitor pentru Nadia Comăneci. Victor a cântat la vioară.

Johnny Răducanu a făcut școala primară la Brăila și a început să studieze pianul la 5 ani. A fost îndrumat de profesoara Giuseppina Papanti, în cadrul Societăţii Filarmonice „Lyra”.

Apoi, familia Crețu a locuit un timp la Câmpulung Moldovenesc, în casa fratelui lui Johnny, Ion Mișu, pe str George Coșbuc, nr 13. După absolvirea școlii medii de muzică din Cluj (astăzi, Liceul de Muzică “Sigismund Toduță”), Johnny s-a înscris la Conservatorul din Cluj. A optat însă apoi pentru cel din București, la clasa de contrabas. Deși era încă de pe atunci un excepțional pianist. A făcut rugby și inot, dar nu a mers către performanță pentru că avea nevoie de mâini fine pentru contrabas.

ÎNCEPUTURI

Avea 22 ani când a fost luat de Maria Tănase (care lucrase și cu tatăl lui) în formația ei. În perioada 1957-1971 a făcut parte din Orchestra Casei de Discuri “Electrecord”, Din 1971 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Abia din 1980, a revenit la prima sa iubire, pianul, contrabasul rămânând pe locul al doilea.

A locuit într-o garsonieră de la etajul 7, pe Bd Banu Manta. Apoi intr-un apartament pe str Oltarului și a fost căsătorit cu Geta Costin, dar nu au avut copii. Geta nu își dorise copii, pentru că nu dorea să îi crească în comunism. Soția sa fusese filolog, studenta lui George Călinescu și era cu șapte ani mai mare ca el. Iubeau amândoi pisicile. După divorț au păstrat o relație civilizată, astfel încât Geta a fost înmormântată în 2008, în cavoul de la Cernica. Acolo avea să fie și el depus pe 19 septembrie 2011, când a decedat, la 80 ani.

„Când am cunoscut-o, i-am promis că n-o voi părăsi nici în mormânt, așa că am făcut la Cernica un monument pentru amândoi. Ne vom odihni alături. Când am văzut că-i coboară coșciugul în groapă, i-am spus: „Viu și eu curând!”. Așa vreau și eu să mi se întâmple.” (www.adevarul.ro)

CARIERĂ

Johnny Răducanu a fost instrumentist și orchestrator, dar și compozitor de jazz și muzică ușoară („Vechiul port”, „De mult într-o carte”, „Nu veni, nu pleca”, „Mă cheamă marea”, „Iarnă, iarnă”). A cântat cu trompetistul Art Farmer, trombonistul Slide Hampton, pianiştii Friedrich Gulda şi Guido Manussardi. În 1987, ca recunoaştere a talentului său, a devenit membru de onoare al Academiei Louis Armstrong din New Orleans, SUA.

Johnny Răducanu

JOHNNY RĂDUCANU – GÂNDURI:

“Aruncăm o linguriță de cultură într-un ocean de tâmpenie.”

“Am spionat voluntar pentru poporul român în Occident. Le-am spus ălora ce grozav este comunismul, iar aici, le spuneam românilor „capitalismul e un rai”. Asta am făcut, e adevărat.”

“Mie, futbolul îmi pare o grămadă de idioți care se bat.”

(Sursa: https://anamariaonisei.ro/interviu-cu-johnny-raducanu-citeodata-ma-duc-la-oglinda-si-i-trag-un-scuipat-aluia-pe-care-l-vad/)

„Aici m-am născut, aici am crescut, astea sunt limba şi tradiţiile mele. În ţara asta sunt îngropaţi fraţii, părinţii şi strămoşii mei. Aici e pământul tău, mă! Dacă nu preţuieşti asta, eşti degeaba /…/ Am fost, cu ceva timp în urmă, la o lansare de carte, mă invitase Liiceanu. Cartea se numea, cum credeţi? Ţiganii!

Păi cum altfel, doar sunt şi eu dintre ei, de-aia am în sânge muzica lăutărească pe care o strecor printre clapele pianului meu când cânt jazz. Am văzut acolo ţigani foarte deştepţi – poeţi, scriitori, profesori universitari – şi fete frumoase de pică, de-alea instruite, cu facultate. Şi m-am simţit tare mândru că nu ne fac neamul de râs.” (Johnny Răducanu, “Vreau numai un sfârşit discret şi onorabil”, Revista VIP)