Joia Mare, cunoscută și ca Joia Patimilor, este a cincea zi din Săptămâna Mare, săptămâna dinaintea Paștelui. Creștinii ortodocși rememorează Patimile lui Iisus Hristos. Joia aceasta are o încărcătură aparte. Este momentul în care se comemorează Spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani și trădarea lui Iuda.
În tradiția populară românească, Joia Mare este și o zi a focurilor ritualice, a pomenirii morților, dar și a pregătirilor intense pentru Înviere. Această împletire între credință creștină și tradiții precreștine o face o zi extrem de bogată în semnificații și simboluri.
Joia în care clopotele încetează să mai bată
O superstiție răspândită în mai multe regiuni ale țării spune că în Joia Mare „clopotele tac” până la Înviere. În biserici, începând cu această zi, nu se mai aud clopotele obișnuite, fiind înlocuite de toacă. Aceasta simbolizează durerea, suferința și apropierea momentului răstignirii lui Hristos.
Tot astăzi se spune că sufletele morților se întorc acasă pentru a lua parte la sărbătoare. Trebuie să fie întâmpinate cum se cuvine: cu focuri aprinse în curte sau la mormânt, cu lumânări și rugăciuni. Focurile din Joia Mare sunt cunoscute mai ales în satele din Oltenia și Transilvania. Reprezintă o formă de comunicare între lumea celor vii și cea a celor plecați.
Obiceiuri gospodărești și simboluri religioase
Joia Mare este și o zi extrem de importantă pentru gospodine. În această zi se practică vopsirea ouălor roșii. Este considerată cea mai potrivită din punct de vedere religios, deoarece amintește de sângele vărsat de Mântuitor. Se spune că ouăle înroșite în Joia Mare nu se strică tot anul și au puteri tămăduitoare.
Tot în Joia Mare se coc cozonacii și se pregătește pasca. Se termină curățenia generală în casă și în jurul gospodăriei. Aceasta nu este doar o pregătire fizică pentru Paști, ci și una spirituală – o formă de purificare a spațiului de viață înaintea marii sărbători.
Tradiții și interdicții în Joia Mare
O superstiție veche spune că nu e bine să dormi în Joia Mare, pentru că riști „să fii leneș tot anul” sau, în variante mai dramatice, „să nu te mai trezești” – sufletul tău fiind luat de Joimăriță, o ființă mitologică ce pedepsește pe cei leneși.
Această figură legendară, Joimărița, apare mai ales în Transilvania și Bucovina. Ea este descrisă ca o femeie cu un chip urât, care vine noaptea și biciuiește sau chinuie copiii sau fetele care nu și-au terminat lucrul de mână până în Joia Mare – torsul, cusutul sau țesutul. E un personaj moralizator, menit să încurajeze hărnicia și ordinea în familie.
Joia Mare în comunitate
În unele sate din Banat și Maramureș, oamenii participă la slujbe speciale în Joia Mare, unde se citesc Cele 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului. Participanții aprind 12 lumânări, pe care le sting pe rând, după fiecare Evanghelie. Ultima lumânare aprinsă este dusă acasă și păstrată ca simbol al protecției divine.
Joia Mare este o zi a memoriei, a curățirii și a pregătirii sufletului pentru miracolul Învierii. Îmbinând tradiții străvechi cu riturile creștine, ea ne amintește de rostul suferinței, dar și de forța regeneratoare a credinței. În casele românilor, Joia Mare nu este doar o zi din calendar, ci o poartă spre înțelegerea adâncă a legăturii dintre om, natură, trecut și divinitate.
Surse foto
