EXPERIMENTUL PITEȘTI

În nicio altă țară europeană nu s-a mai reușit implementarea unui experiment similar celui de la Pitești. Acesta se baza pe o tortură constantă, având ca obiectiv anihilarea completă a personalității.

Reeducarea a început la Pitești. A avut loc între 1949 și 1952. A fost o acțiune de dezumanizare profundă a individului, care și-a atins scopul. Și a marcat sute de vieți.

PĂRINTELE EXPERIMENTULUI PITEȘTI

Conceptul experimentului îi aparține pedagogului sovietic Anton Makarenko (1888-1939), specializat în gestionarea delincvenței juvenile. Teoria sa punea accent pe utilizarea sistematică a violenței între deținuți, unul devenind torționarul celuilalt.

Makarenko a murit în 1939. Fără să știe că ideea sa avea să fie aplicată într-un context neașteptat, într-o regiune unde instaurarea unui regim comunist părea improbabilă.

Experimentul se baza pe tortura continuă. Până când cel supus procesului era considerat “reeducat” de către un reeducator. Reeducator care, la rândul său, fusese trecut prin același proces.

Desfășurat în cel mai strict secret, experimentul avea aprobarea Partidului, care era și inițiatorul său. Pentru implementare, autoritățile s-au bazat pe un grup de deținuți fideli regimului. În această etapă, un rol central l-a jucat sinistrul Eugen Țurcanu.

CINE ERA EUGEN ȚURCANU?

Era un om masiv, puternic, ambițios, inteligent și animat de o dorință imensă de afirmare. În tinerețe, intrase în contact cu Frățiile de Cruce, organizații de tineret ale Mișcării Legionare. O alegere care avea să-i marcheze profund destinul. Totuși, în momentul în care legionarii au fost declarați ilegali, Țurcanu a rupt legăturile cu aceștia. Mai mult, s-a dezis complet de mișcare.

După 23 august 1944, s-a înscris în Partidul Comunist. A fost apreciat de structurile locale ale partidului ca agitator de încredere. A devenit membru al Biroului județean de partid din Iași. Apoi a fost trimis la București pentru a urma cursurile unei școli de diplomați. S-a remarcat prin rezultate academice excelente și prin activitatea de informator. Doar nu avea rețineri morale.

Țurcanu urma să fie trimis la Berna pentru a-și continua cariera diplomatică. Însă aceasta s-a prăbușit brusc, schimbându-i radical parcursul vieții.

În timpul apartenenței sale la Frățiile de Cruce, Eugen Țurcanu l-a cunoscut pe Alexandru Bogdanovici. Era un loial al Mișcării Legionare, care nu s-a dezis de aceasta nici după ce a intrat în ilegalitate. Țurcanu și-a renegat cu vehemență trecutul legionar. Au ajuns totuși la o înțelegere. Țurcanu nu-i va denunța pe legionari, iar Bogdanovici și cercul său de legionari nu vor menționa trecutul lui Țurcanu.

ȚURCANU AJUNGE LA PITEȘTI

Pe 15 mai 1948 au avut loc arestări nocturne masive. Autoritățile comuniste au ridicat legionari din centrele studențești din București, Cluj, Iași și Timișoara. Un student ieșean a cedat sub presiunea anchetelor. Iată că Eugen Țurcanu a fost arestat împreună cu grupul Bogdanovici. Țurcanu a considerat acest incident o trădare de neiertat.

În timpul reeducării de la închisoarea Pitești, de care s-a ocupat personal Țurcanu, Alexandru Bogdanovici a fost supus unor torturi inimaginabile. În ciuda nenumăratelor schingiuiri, Bogdanovici a rezistat eroic până în ultima clipă. Când a murit, corpul său prezenta semne de o brutalitate extremă: pancreasul rupt, intestinul perforat, dinții zdrobiți și multiple hemoragii interne.

Frățiile nu sunt chiar de încredere. Așa ca, gruparea Bogdanovici a fost judecată de un tribunal militar și nu comunist, deci nu a beneficiat de clemență. Judecătorii doreau o relație bună cu noul regim pentru a rămâne în funcții. Din acest motiv, ofereau adesea maximum de pedeapsă la articolul prevăzut. 

În aceste condiții, Țurcanu a fost condamnat la 7 ani de închisoare. I-a fost prezentat însă lui Nikolski, comandantul suprem al Securității. Acesta i-a prezentat întregul experiment. Fiind de acord să îl conducă, Țurcanu a ales o echipă loială lui.

ODCC – ORGANIZAȚIA DEȚINUȚILOR CU CONVINGERI COMUNISTE

În noiembrie 1949, la închisoarea Pitești au fost aduși 15 tineri. Legionari, liberali, țărăniști, regaliști, orice nu îmbrățișa ideologia comunistă. Au fost întâmpinați de alți 15 deținuți – grupul Țurcanu. Fiecare a fost luat în primire de un deținut vechi. Țurcanu a decis să se se apropie de Sandu Angelescu, membru al unei organizații regaliste din Timișoara. 

Inocenți, tinerii le-au dezvăluit acestora diferite informații și le-au mărturisit că sunt îngrijorați de soarta celor de acasă. Într-o zi, Angelescu a înjurat un gardian. În momentul următor Țurcanu i-a aplicat o palmă zdravănă.”Cum îndrăznești, banditule, să înjuri un gardian?” S-a iscat o bătaie generala.

Interogat de gardieni, Țurcanu a declarat că face parte dintr-un grup de tineri reeducați care și-au făcut o organizație, ODCC (Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste). El doar le propuseseră acelor “bandiți“ să renunțe la atitudinea și activitatea lor și să adere la organizație. De aceea, grupul lui Angelescu s-ar fi năpustit asupra lor. Cei din grupul Angelescu au fost dezbrăcați, întinși pe cimentul rece și bătuți brutal cu răngi de fier și bâte de gardieni. Trupurile lor însângerate au fost puse apoi la discreția grupului lui Țurcanu. Evident totul a fost o regie.

EXPERIMENTUL PITEȘTI A ÎNCEPUT PE 6 DECEMBRIE

Era 6 decembrie. De aici încolo, puterea deținutului Țurcanu  a devenit nemărginită. Putea deschide oricând ușa celulei. Putea solicita gardianului să-i aducă un deținut. Ceilalți deținuți și chiar gardieni i se adresau cu apelativul “domnule”.

Experimentul a fost demascat după un timp. Partidul avea nevoie de țapi ispășitori. Au fost condamnați doar torționarii care au avut o legătură cu Legiunea. Țurcanu a murit executat, pe 17 decembrie 1954.

Reeducarea de la Pitești

Conceptul de reeducare se referea la tortură. Cel care trebuia reeducat era în aceeași celulă cu reeducatorul. La Pitești, a fost o închisoare rezervată tineretului, mai exact studenților. Ei erau împărțiți în patru categorii astfel:

1. cei reținuți fără sentință judecătorească (primeau 7-8 ani)
2. condamnații pentru delicte minore (nedenunțare, favorizare, simplă suspiciune) (3-5 ani de închisoare corecțională)
3. persoanele condamnate cu o oarecare justificare judiciară, adică marea majoritate a celor întemnițați la Pitești. Ei sunt condamnați pentru “uneltire împotriva ordinii sociale” (8-15 ani temniță grea)
4. șefi de grupuri sau personalități din lumea studențească cu o influență puternică asupra celorlalți (10-25 de ani de muncă silnică)

Procesul de reeducare condus de Țurcanu și grupul său la Pitești avea mai multe faze.

1. demascarea externă. Deținutul trebuia să-și arate loialitate față de ODCC și partid spunând sub tortură brutală tot ce a ascuns în timpul anchetei. Era obligat să divulge toate complicitățile și orice legătură pe care o păstra cu cei de afară.
2. demascarea internă, în care se urmărea demascarea persoanelor din închisoare. Studentul trebuia să-i divulge lui Țurcanu numele celorlalți deținuți care îl îmbărbătau. Trebuiau divulgați anchetatorii mai binevoitori sau gardienii care le mai făceau câte o favoare.

Aceste două faze aveau un mare succes și ofereau rezultate mult peste cele obținute de Securitate în anchetele interne. Toate aceste informații erau trimise ulterior către Ministerul de Interne.

3. demascarea morală publică. Deținutul era distrus psihic. Era obligat să profaneze tot ce avea mai sfânt: familie, soție, părinți, Dumnezeu, pe el însuși. Era analizat cu atenție trecutul fiecăruia, iar în baza acestor informații erau inventate cele mai monstruoase scenarii.

CĂLĂUL CELUI MAI BUN PRIETEN

Tatăl apărea ca un escroc, un bandit. Fiii de preoți erau obligați să povestească cu lux de amănunte scene erotice la care ar fi luat parte părinții lor chiar la altar. Surorile sau mamele lor era prezentate ca prostituate. În ultima fază a reeducării, deținutul era pus să conducă procesul de reeducare al celui mai bun prieten. Practic prin tortură devenea călăul lui. Oricâte infamii se inventau, Țurcanu nu era niciodată mulțumit. Studenții la teologie sau credincioși erau “botezați” în fiecare dimineață.

Mai exact erau scufundați cu capul într-un vas cu urină și fecale. În acest timp, ceilalți erau obligați să cânte sfânta slujbă a botezului. Deținuții erau puși să oficieze slujbe negre mai ales în săptămâna Paștelui. Textul sfintei liturghii era pornografic. Studentul care juca rolul preotului era dezbrăcat în pielea goală, acoperit cu un cearceaf mânjit cu fecale iar la gât îi era atârnată o reprezentare a unui organ sexual masculin făcut din insecticid, săpun și pâine.

Deținuții erau obligați în noaptea Învierii să sărute falusul și să rostească “Hristos a Înviat”. Orice gest sesizat de Țurcanu care trăda sentimentele și emoția pe care experimentul trebuia să le distrugă se sfârșea cu reînceperea reeducării de la zero.

TORTURA FIZICĂ

În ceea ce privește tortura fizică, la Pitești s-a practicat toată gama. Erau arse diferite părți ale corpului cu țigara, unora li s-au necrozat fesele și le-a căzut carnea, schingiuiri, bătăi până la inconștiență, dinți zdrobiți, unghii smulse în timp ce alții erau obligați să mănânce o gamelă cu fecale iar după ce vomitau li se înfunda voma în gât.

SINUCIDERI LA PITEȘTI

Încercări de sinucidere au existat. Și nu puține. Dar fără reușită. În celulă nu exista niciun obiect metalic, furculiță sau cuțit. Mâncarea era servită într-o gamelă pe care deținuții erau obligați să o apuce cu gura. Nu aveau voie să se ajute de mâini. Mulți au încercat să își sfâșie arterele cu dinții, să își zdrobească capul de pereți sau să mănânce săpun. Reeducatorii interveneau însă prompt, de fiecare dată.

A fost semnalat un singur caz de sinucidere. Studentul Șerban Gheorghe de la Murfatlar a reușit să se arunce în gol de la etajul cinci în momentul în care deținuții erau duși la dușuri. O dată la două săptămâni, dușul era permis, nu din motive de umanitate, ci pentru a preveni o molimă. După incidentul menționat a fost amplasată o plasă între etaje.

De atunci, la Pitești au mai fost doar lacrimi și strigăte disperate care cereau moartea.

PRĂBUȘIREA SISTEMULUI

Sistemul a început să se prăbușească după un timp. Partidul a organizat un proces, care a avut loc in secret. Cum altfel? Evident că nu s-a pomenit nimic de organizația ODCC. Până la finele anchetei, odată cu moartea lui Stalin (1953), pedepsele capitale s-au transformat în muncă silnică. Iar în 1964 s-a produs amnistia generală.

Tortura la care au fost supuși cei care au trecut pe la Pitești nu poate fi descrisă. Acțiunea de dezumanizare implementată asupra acestora depășește pragul rațiunii. Vinovații au fost multi, o totalitate de factori ai unui regim criminal are a cangrenizat și paralizat România. Principalul vinovat a fost regimul comunist.

La Pitești toată lumea tortura și toată lumea era torturată. La Pitești iadul coborâse pe Pământ. 

Surse foto & informații

“Fenomenul Pitești“, Virgil Ierunca (2008)

https://fenomenulpitesti.ro

www.ziarul.com