Tradiții și obiceiuri ale zilei de 23 Decembrie

Tradițiile și obiceiurile zilei de 23 decembrie reflectă un amestec de spiritualitate, familie și comunitate. Această dată, situată la doar două zile înainte Nașterii Domnului, este marcată de activități care pregătesc casele și sufletele pentru bucuria Crăciunului. În unele regiuni, obiceiurile sunt încă vii, fiind transmise din generație în generație.

Saturnaliile (17-23 decembrie)

Astăzi se termină Saturnaliile, zile de sărbătoare în onoarea zeului roman Saturn, protector al agriculturii. Saturnaliile erau una dintre cele mai populare sărbători din Roma antică, dedicate zeului Saturn, protector al agriculturii.

Celebrată inițial pe 17 decembrie și extinsă ulterior până pe 23 decembrie, această festivitate marca sfârșitul sezonului agricol și începutul unui nou ciclu. În timpul Saturnaliilor, ierarhiile sociale erau suspendate temporar: sclavii luau locul stăpânilor, iar toți participau la mese comune și schimburi de daruri.

De acum, zilele începeau să se lungească, iar omul era binecuvântat prin renașterea naturii. Străzile Romei erau pline de veselie, cântece și jocuri. Multe dintre obiceiurile asociate cu Saturnalii, precum schimbul de cadouri sau decorarea caselor, au influențat ulterior tradițiile moderne de Crăciun.

Fiind o sărbătoare specifică Romei antice, Saturnaliile nu sunt serbate în mod direct în România. Totuși, anumite elemente ale acestei festivități au influențat tradițiile de iarnă din multe culturi europene, inclusiv cele românești. De exemplu, atmosfera de veselie, mesele bogate și schimbul de daruri sunt elemente care se regăsesc în sărbătorile noastre de Crăciun și Anul Nou, având rădăcini comune în vechile festivități păgâne.

În România, tradițiile creștine predomină în perioada sărbătorilor de iarnă, dar unele practici mai vechi, precum colindatul și împodobirea casei, ar putea avea legături indirecte cu obiceiuri precreștine asemănătoare Saturnaliilor. Astfel, deși nu există o celebrare explicită, influența acestora poate fi remarcată în spiritul festiv și în obiceiurile de sfârșit de an.

Ajunul Ajunului – 23 decembrie

Ajunul Ajunului (preziua Ajunului) inițiază un ciclu de trei zile de sărbătoare (23-25 decembrie). Este o perioadă importantă și pentru calendarul agricol.

„Primele două zile abundă în practici de propițiere, prin care se încerca influențarea recoltei viitoare (colindele pițărăilor, Semănatul, actele magice), la care se adaugă cele privitoare la sănătatea și sporul casnicilor în anul ce vine.

Având toate coordonatele unui An Nou (a cărui primă zi o constituia ziua de 25 decembrie), ajunurile sunt în același timp sărbători ale morților, care vin pe pământ în așteptarea ofrandelor specifice” (Sorin Mazilescu, cercetător etnograf).

23 decembrie este seara colindelor, dar și a unor obiceiuri de comemorare a celor adormiți.

„După miezul nopții se face Masa de Ajun, masă festivă pentru sufletele morților, încărcată cu alimente de post (grâu fiert, turtă, pâine, fasole scăzută, prune fierte), vin ș.a., pentru ospătarea spiritelor morților. După sfințirea Mesei de Ajun, în dimineața zilei de 24 decembrie alimentele sunt împărțite membrilor familiei și vecinilor.” (Ghinoiu)

Colinda de Moș Ajun

În seara de 23 decembrie, după miezul nopții, cetele de copii merg cu colinda, Moș-Ajunul, bună-dimineața la Moș-Ajun, Neațaluș. Strigă pe la ferestrele locuitorilor: „Bună dimineața la Moș-Ajun!/ Ne dați, ori nu ne dați?“.

Gospodarii le dau covrigi, mere, nuci sau colindețe. În Transilvania, colindătorii (pițărăi) sunt considerați aducători de noroc și de fericire. Cum intră în casă, datina este să scormonească focul în vatră cu bețele pe care le poartă în mâini (colindele).

Toate darurile primite de colindători sunt păstrate și mai apoi sunt date vacilor, spre a făta viței mulți. Atâția viței câți pițărăi.

Ajunul Ajunului în Oltenia

Prin unele locuri din Oltenia, pe 23 decembrie, copiii fac un steag dintr-o prăjină lungă, trecută prin fum, în vârful căreia leagă o basma, un ban de argint, câteva fire de busuioc și puțină tămâie.

– Bună dimineața la Moș-Ajun,

Că-i într-un ceas bun!

În acest timp, unul din casă iese afară cu o farfurie pe care sunt boabe de grâu, fasole și porumb, din care colindătorii, luând câte puțin, aruncă prin casă, zicând:

Grâul atât,

Spicul atât,

Pita cât masa,

Fuioarele

Cât rășchitoarele,

Mănușele

Cât mătușele!

Ce-i afară să izvorască,

Stăpânii să stăpânească

Sănătoși (Pamfile, 1997).

Povești de Ajunul Ajunului

Pregătirile

“În seara de Moș Ajun, copiii cer să li se facă opinci, să li se dea obiele și alte haine noi. Își pregătesc fiecare ciomege de alun, pe care le decojesc, le înfășoară cu tei, în formă de spirală, le udă și le pun la fum spre a ieși pestrițe.

Mama atunci începe a le povesti: „Vedeți voi, mamă, în timpul acesta Iuda roade la furca pe care stă pământul, un an de zile aproape, încât e gata să se rupă și pământul să cadă. Dar Maica Domnului la Crăciun își arată boatele (ciomegele) pestrițe și la Paști ouăle roșii și Iuda, până a se uita la ele, uită furca și stă din ros, iar Maica Domnului drege furca la loc și așa îl înșală“ (…).

Și așa gătiți cu trăiști după gât, cu ciomege în mână, bine încălțați și bine îmbrăcați, cum începe să se însereze pleacă cârduri, de se strâng la marginea satului, la o cârciumă sau la vreun om mai al lui Dumnezeu, unde stau până la miezul nopții, când începe cântatul cocoșului.

Aici adunați fac focuri, se încălzesc, alții cântă cu fluiere, cu cimpoi ori cu vioara, alții fac hore și joacă, alții spun basme și alte povești, ca să le treacă mai iute vremea.

Pe la gazde

Cum aud cântatul cocoșilor, cel mai în vârstă din colindători, care se numește vătaf, și de care ascultă ca un șef toată ceata colindătorilor, dă ordin de se strâng toți ciopor în curtea gazdei și încep a cânta colindele obișnuite în localitate:

„Bună dimineața la Moș Ajun“ sau „Bun Ajunul lui Crăciun“.

Gazda iese afară cu sacul plin cu colindeți, mere, pere, nuci, după obiceiul locului, și împarte colindătorilor. Vătafului îi dă totdeauna îndoit, ca să poarte grijă de ceată (…). Când intră în casă răscolesc focul din vatră cu „colindèlele“ lor, adică cu ciomegele, ca să arză astă noapte până la ziuă. Apoi pleacă, lăsând paie, surcele etc. în casa omului, cărora le zice „pui“.

Colindătorii pleacă și mulțămesc pentru darurile primite cu aceste cuvinte: „Noi ieșim și Dumnezeu intră“. Săteanul nostru român ține foarte mult la datina umblatului „în colindețe“ și fiecare își trimite odrasla în cel puțin trei ani de-a rândul, căci în popor se crede că a umblat în colindețe și Domnul Hristos.

Colindețele

Copilul, când merge pentru întâiași dată în colindețe, să păstreze de-o parte cel dintâi colindețe ce a căpătat și apoi să-l puie bine în ladă, mulți ani, spre norocul lui. Colindețele ce-l capătă întâi în fiecare an este cu noroc, de aceea îl păstrezi în casă peste tot anul.

Când vrei să mergi la târg, ca să vinzi vreo vită, speli acest colindețe cu apă neîncepută, și apoi cu acea apă stropești vita ce vrei să vinzi, zicând așa din gură: „Cum se strâng copiii la colindețe, așa să se strângă negustorii la vita mea“. Și vita aceea se va vinde cu preț și fără de multă zăbavă. Nucile ce se capătă întâi în colindețe se păstrează peste tot anul.

Când ți se fură ceva, iei o oală nouă, bagi nucile acestea în ea, mai iei un ciob cu foc și tămâie, mergi cu ele la locul unde fusese pus obiectul furat, tămâiezi locul și zornăiești nucile în oală, zicând așa: „Cum zornăiesc nucile în oala mea și cum fac gălăgie copiii la colindețe, așa să iasă vorbele pentru hoțul care mi-a furat cutare lucru“. Faci așa în trei dimineți pe nemâncate și de-a rândul și numaidecât se va dovedi hoțul (Teodor Bălășel, „Șezătoarea“, 1916).

Colindeața

Bună dimineața!

Dați-ne colindeața.

Bună dimineața

La Moș Ajun!

Dați-ne un colac bun.

Bună dimineața

La Moș Ajun!

Ne dai,

Ori nu ne dai?

Dă-mi un covrig,

Că mor de frig;

Dă-mi o nucă,

Că mă dau cu capul de ulucă;

Dă-mi o pară,

Că mă dau cu capul de scară;

Dă-mi un măr,

Că mă trag de păr.

Bună dimineața

La Moș Ajun!

Bună dimineața

La Moș Crăciun!

Dați-ne câte un covrig,

Că tremurăm de frig;

Dați-ne câte o nucă,

Că vă dăm de ulucă;

Dați-ne câte un măr,

Că vă luăm de păr;

Dați-ne câte o pară,

Că vă lovim de scară;

Dați-ne câte un șorici,

Că nu plecăm de-aici;

Dați-ne măcar parale,

Că luăm ușa-n spinare.

Ne dați, ori nu ne dați?

Că de noi nu vă scăpați (Gheorgheasa).

“Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: Gospodarii, înainte de răsăritul soarelui, se scoală și pun mâna pe toate lucrurile (instrumentele) din ogradă, ca să le fie drag să se folosească de ele la munca țarinei. La fel fac și femeile, ca să aibă spor peste an.

În vasul cu apă, din care se toarnă apă pentru spălat, se pun nuci, ca să fie oamenii sănătoși peste an. Alți gospodari pun o potcoavă în cofa cu apă și după ea beau apă și adapă vitele, ca să fie sănătoși și tari ca fierul.

(…) Apărător de rele și durere: Unele femei se scoală înainte de răsăritul soarelui și aruncă spre răsărit mâncare păsărilor din curte, socotind că, făcând astfel, păsările nu vor mai strica semănăturile din grădină, la primăvară. Alte femei iau o poală de paie din stratul porcilor, cu ochii închiși, o duc în casă și se așează pe ea, ca să le stea peste vară cloștile la clocit.

(…) Spre Ajunul Crăciunului e bine ca țăranii să se gândească la păpușoi, ca să-i viseze peste noapte. Cum îi vor visa, așa vor fi păpușoii peste an” (Pamfile).

În unele zone din România, 23 decembrie este considerată o zi în care visele au o semnificație aparte. Dacă visezi ceva pozitiv în această noapte, se spune că vei avea parte de un an plin de belșug și bucurii.

Tradiții și obiceiuri în alte țări pe 23 decembrie

Norvegia

Sezonul de Crăciun, numit julebord, începe pe 3 decembrie, umplând barurile și restaurantele locale pe tot parcursul lunii. Familiile sărbătoresc Micul Crăciun pe 23 decembrie. Fiecare are propriul ritual pentru ziua respectivă, care poate include decorarea copacului, realizarea unei case de turtă dulce și preparatul tradițional risengrynsgrøt (budincă de orez fierbinte).

Suedia

Pe 23 decembrie începe “Lillejulafton” (Micul Ajun al Crăciunului). Familiile petrec timp împreună, împodobesc bradul și pregătesc mesele festive. Este o zi dedicată familiei și tradițiilor simple.

Surse foto

http://clasate.cimec.ro

harlauletnografie.wordpress.com