GEORGE NICOLESCU – NU ȘTIU CUM ARATĂ NEPOȚII MEI, DAR ÎI SIMT

George Nicolescu

Sunt puțin bolnăvior în ultima perioadă și sunt tare supărat.” (George Nicolescu)

S-a născut nevăzător și nu a avut ocazia să vadă niciodată lumea așa cum o văd ceilalți. Deși mama s-a a apelat la specialiști. La patru ani s-a încercat chiar o operație pe creier, nereușită, din păcate.

STUDII

Născut pe 12 martie 1950 la Ploiești, George Nicolescu a avut patru surori. După Școala de Ambliopi din București, a urmat gimnaziul și liceul la Școala pentru Orbi din Cluj, absolvind în 1972. Doi ani mai devreme avea loc debutul său muzical: premiul I la festivalul “Tinerețe pe portativ”. În 1976 a absolvit studiile universitare la Universitatea din București, secția română-franceză.

ACTIVITATEA LUI GEORGE NICOLESCU

Din anul următor a fost profesor de limba franceză la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, din Buzău, unde a predat până în 1985. Apoi a fost angajat solist vocal la Casa Tineretului din același oraș. În perioada martie – noiembrie 1990 a fost solistul trupei “Optimiștii”.

S-a pensionat în 1992, însă a revenit pe scenă 10 ani mai târziu într-un duet cu trupa UNU. “Cântec pentru sănătatea ierbii” a devenit un hit în topurile muzicale românești. Au urmat și alte colaborări: “Îndrăgostit”, alături de Jorge, “Muzică ușoară lăutărească”, album alături de Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu și Corina Chiriac, “Viața-i de vină” (alături de Shift, în 2012).

George Nicolescu a fost compozitorul imnului echipei FC Petrolul Ploiești, al cărei admirator era. De altfel, acesta era nelipsit de pe stadionul din Ploiești, în apropierea căruia și locuia.

George Nicolescu și soția

FAMILIA LUI GEORGE NICOLESCU

Chiar dacă nu a văzut niciodată nici cerul, nici marea, nici măcar propriii nepoți, artistul George Nicolescu se considera un om împlinit, având o familie frumoasă. Soția sa, Georgeta, a fost cea care a avut tot timpul grijăa să nu îi lipsească nimic.

Sunt puțin bolnăvior în ultima perioadă și sunt tare supărat. Mă supără multe, mă supără sănătatea. Trebuie să fiu atent ce fac cam la tot. Îmi este foarte greu, de exemplu, să mă duc la baie, aștept acum să vină soția să mă ajute, declara George Nicolescu în 2023, într-un inteviu acordat click.ro. Nu port pampers, nu! Nu am ajuns chiar până acolo! Nu mă simt foarte bine, dar astea sunt valurile vieții. Am o familie frumoasă, mă mândresc cu familia mea

George Nicolescu a avut doi copii: George-Daniel (născut în 1975) și Luminița (născută în 1980). Ambii locuiesc de mulți ani în Spania. Artistul îi vizita, însă nu a vrut niciodată să se mute acolo. A fost și bunic, având trei nepoți, de 13, 17 și 22 ani. Nepoata cea mare a studiat tehnică dentară în Spania, apoi s-a specializat în Danemarca.

A PLECAT

George Nicolescu a decedat pe 26 martie 2024, în urma unei bronhopneumonii. Cu doar patru zile în urmă suferise o operație complicată (extirparea unei tumori de pe ficat). Deși operația reușise, bronhopneumonia i-a fost fatală.

Tata? Tata e român get-beget, vine stă o lună și atât. Nu am putut să-l convingem să rămână aici. Pentru el există casa lui, lângă stadionul Petrolul din Ploiești, e foarte patriot. Cum zice fratele meu: «Vede realitatea lui».

Nu vede diferența dintre România și Spania. Trăiește în lumea lui, fiind nevăzător, nu are cum să vadă viața la fel ca noi. A avut-o pe mama mereu, care a avut grijă de el. Pentru mine e ceva normal ca tata să fie nevăzător, după atâția ani, așa cum băiețelul meu e alergic la gluten”. (Luminita Nicolescu – Lovin)

Surse foto

www.playtech.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Verified by MonsterInsights