Numele Sf Mina este masculin și înseamnă, în limba egipteană, o persoană fermă, hotărâtă sau necruțătoare. Conform altor istorici, numele Mina provine de la numele grecesc antic Μηνάς – (Menas/ Minas), care înseamnă „lună (a anului)” și nu avea variantă feminină.
Mina (Menes) a fost un legendar conducător egiptean, primul faraon al Egiptului.
SF MINA
Sfântul Mare Mucenic și făcător de minuni Mina este cunoscut și ca Sf. Mina Egipteanul sau Sf. Mina cel din Cotiani. A trăit între anii 285–309 d.Hr. A suferit mult și a fost martirizat în timpul marii persecuții a creștinilor, ordonată de împăratul Diocletian. Este considerat protectorul celor păgubiți, sfântul care îi ajută pe cei nedreptățiți în procese și cei care au pierdut ceva sau au fost înșelați de semeni rău voitori. Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe 11 noiembrie, în timp ce cea Catolică, pe 24 noiembrie.
POVESTEA SF MINA
Povestea spune că mama sa, Eufemia, nu avea copii. Aflându-se într-o zi la biserica din Attrib, cu ocazia unei sărbători închinate Maicii Domnului, a văzut copii mulți, îmbrăcați de sărbătoare, alături de părinții lor. S-a întristat, căci tare își dorea să fie și ea mama. A înghenuncheat în fața icoanei Sfintei Fecioare Maria și s-a rugat să aibă și ea un copil. Atunci, dinspre icoană, a auzit: „Amen”.
La scurt timp s-a năcut băiețelul ei, pe care l-a botezat Mena (Mina), după cuvântul „Amen” pe care îl auzise în fața icoanei. Mina a rămas orfan de tată exact când avea 11 ani.
Fragmente din moaștele Sf Mina sunt păstrate la Biserica „Sfântul Mucenic Mina” din București. Au fost aduse de la Muntele Athos și de la Mănăstirea „Sfântul Mina” din Egipt în anul 1874. Fragmente ale moaștelor Sf Mina se găsesc și la Catedrala mitropolitană din Iași, alături de moaștele altor 32 de sfinți. Şi în Biserica „Sfântul Mina” din Suceava se află două fragmente din moaștele Sf. Mina, aduse din Grecia, în august 2001.
TRADIȚII
În această zi, femeile merg la biserică și lipesc lumânări la sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Potrivit tradiţiei, acest gest făcut pe 11 noiembrie schimbă gândurile negre, pline de ură ale duşmanilor, îmbunează infractorii și ajută la recuperarea lucrurilor furate. Fetele care lipesc lumânări speră că inimile celor pe care îi iubesc se vor deschide către ele.
În această zi, se plătesc sărindare şi acatiste pentru căsătorie, pentru ruperea blestemelor şi aflarea răspunsurilor la unele taine. Pe de altă parte, tradiția spune că oamenii care intră în biserică pe 11 noiembrie nu trebuie să iasă cu mâna plină de acolo (indiferent daca e vorba de alimente sau de obiecte sfințite), pentru că se va mânia Sf Mina.
NUMEROLOGIE
Fiecare cifră are o semnificație profundă. Atunci când întâlnim numere care se repetă (cum este data de astăzi, 11.11 – 11 noiembrie), se spune că ar fi un semn divin. Aceste numere sunt cunoscute sub denumirea de “numere angelice”. Cifra 1 este strâns legată de începuturi și de căi încă neexplorate ale vieții.
Cifra 11 simbolizează iluminarea spirituală, trezirea și evoluția personală. Acest număr este adesea privit ca un avertisment care te încurajează să reflectezi asupra esenței tale interioare, să acorzi atenție intuiției tale și să contempli scopul vieții tale.
Astrologii ne îndeamnă să ne punem o dorință pe 11 noiembrie (11.11), la ora 11:11, întrucât puterea mistică a celor patru cifre de 1 are valențe binefăcătoare, mai ales pentru cei care poartă cicatrici dureroase. Dacă vedei întâmplător cei patru de 1 (la ceas, pe o reclamă etc) în această zi, se pare că un înger se află foarte aproape.
Se mai spune ca protecția divină durează până pe 11.01 (11 ianuarie), așa că în această perioadă trebuie să fim introspecți, să acordăm mai multă atenție echilibrului interior și să ne bucurăm de lucrurile frumoase care ne înconjoară.
Mihai Voropchievici spune că este posibil să avem vise premonitorii, fiind o perioadă excelentă pentru amplificarea emoțiilor și a intuiției. “Universul ne atenționează să ne așteptăm la nişte clarități. Vine cu o încărcătură fantastică.”
Surse foto:
0 thoughts on “SF MINA ÎN LUMINA NUMERELOR: 11.11 CA SEMN DIVIN ȘI MESAJELE ANGELICE”