Povestea Martei Trancu Rainer începe prin 1915, când a devenit medicul curant al Reginei Maria. De fapt, începe mai devreme: pe 25 septembrie 1875. Atunci s-a născut la Târgu Frumos, jud Iași, cea care avea să devină prima femeie chirurg din România.

STUDII

Marta Trancu venea dintr-o familie de negustori armeni, Ana și Lazar. Fratele său mai mare, Grigore Trancu-Iași, era un cunoscut om politic, profesor universitar și scriitor. Orfană de tată de la 11 ani, Marta a urmat cursurile pensionului Humpel din Iași (condus de Emilia Humpel, sora lui Titu Maiorescu) și Institutul Liceal de Domnișoare din același oraș, ca bursieră externă, dând meditații pentru a se putea intreține, apoi Facultatea de Medicină din Iași.

„Eram cinci eleve într-o cameră (la o mătuşă) şi unora dintre ele nu le prea ardea de învăţat, aşa că mă izolam cât puteam. Uneori mă rugam să fiu sculată la 2,30 noaptea ca să pot învăţa. Cu o lumânărică mă ghemuiam în pat, în timpul iernii, iar vara mă duceam pe o scară care ducea în pivniţă, cu un şal în cap, ca să nu-mi stingă vântul lumânarea“. (din memoriile Martei)

SPECIALIZARE

Primul post a fost la Slănic Moldova, ca medic doar pe timpul verii, cu un salariu de 900 lei/ lună. În următorii trei ani, a fost asistentă la clinica de obstretică a Facultății de Medicină din Iași.

În 1889, după absolvirea facultății, a venit la București pentru a se specializa în anatomie patologică, cu profesorul Victor Babeș. Soarta a făcut să ajungă însă înainte la Clinica Medicală a Spitalului Colțea, unde i s-a propus să studieze cu șeful de laborator al clinicii, medicul Francisc Iosif Rainer. După examenul de secundariat, a practicat chirurgia și ginecologia.

FAMILIA

S-a căsătorit în 1903 cu reputatul anatomist și  antropolog Rainer, după o lungă corespondență și logodnă, mutându-se definitiv la București. Familia Rainer a locuit pe str Belgrad, nr 7. În 1904, a devenit prima femeie chirurg a României, clasându-se a patra în generația sa și preluând un post la Spitalul Colentina. Fiica sa, Sofia, alintată Soficel, s-a născut în același an.

RĂZBOIUL

A fost mobilizată în timpul Primului Război Mondial cu gradul de maior și a ajuns să conducă trei spitale militare: Spitalul Colțea, Spitalul de Chirurgie instalat în Palatul Regal din Calea  Victoriei și Spitalul de la Școala de Poduri și Șosele (organizat de Societatea pentru Profilaxia Tuberculozei), unde opera militari răniți. După război a continuat activitatea profesionalș și de cercetare, de această dată, alături de soțul său.

Începând cu 1915, MARTA TRANCU-RAINER a devenit medicul curant al Reginei Maria, apoi și a principeselor Marioara, Ileana și Elena (cu care a și corespondat, de altfel, până în 1947). Marta este cea care a operat-o pe Regina Maria, atunci când, din cauza deselor expuneri la infecții, Regina a avut o plagă la mână.

Eforturile sale din cadrul spitalelor pentru militari nu au rămas neobservate. Unii pacienți pe care îi operase i-au trimis scrisori și mesaje din prizonieratul german sau chiar după terminarea războiului. Un ofițer (gen Mateescu) i-a dedicat o poezie intitulată “Femeia dr Chirurug” și i-a trimis-o din lagărul-spital Stralzund din Germania, în 1917:

“Femeia dr Chirurug”

„…În timpuri de astea grele și de vărsări de sânge

Soția își caută soțul, mama copilul și plânge!

Dar sunt femei născute, cu suflet, hotărâte

care nesocotindu-și sexul, cât răul să-l înfrunte.

Femei ce-n fața morții, un pas nu dau înapoi

Scăpând viața multor, căzuți azi în război

Care pentru neam și țară, bunul lor îl las

și pun stavilă morții, oprind-o-n al ei pas.

Cu șorțul alb ca neaua, la masa cea de fier

la strigăt de durere, nu se sfiesc de fel,

cu o dibăcie aleasă, cuțitu-ușor e-nfipt

Pentru a deschide plaga, bietului rănit.

Si taie-n carne vie, taie adânc de tot

La o parte dă piciorul, sau mâna jos din cot,

cu ferestrăul taie, cangrena o stârpea

astfel scăpa viața, acelui ce murea.

Găsea oase sfărâmate, din carne le scotea

și refăcea piciorul sau mâna de era

Cosea și lega vine, sânge curgea șiroi

Și cum sfârșea cu unul, altul venea apoi.

Aci vedeai știința la cot cu datoria

luptând cu cazuri grele le arată …

eroi cu răni mortale, care nu mai dau speranțe

Femei cu mâna-n sânge, luptând pentru viață

În Opera ast mare, ce pare a fi firavă,

Blândețe, mâna fină, cu care umbla la rană

Părea că și durerea, le era așa de grea

Femeia astăzi doctor, cu mâna o lua.

Iată dar femeia cu înalte calități

și atunci să poate zice, că e ca în alte dăți!

O! nu! pe fruntea sa de veacuri, a strălucit mereu

frumoasa aureolă de rouă, azi, de Zeu!”

Marta Trancu-Rainer a fost răsplătită pentru eforturile sale din timpul războiului, fiind decorată cu Ordinul “Regina Maria” clasa I, semnat de Regele Ferdinand: „Dorind a răsplăti meritele D-nei Dr.Trancu Rainer Marta pentru devotamentul deosebit cu care a îngrijit răniții la palatul regal și la spitalul Colțea, a operat și a pasnat mulți răniți, dovedind o pricepere și o putere de muncă neîntrecută”.

Profesorul dr I Parhon spunea despre Marta: “ e nu numai o profesionistă de o rară valoare și conștiinciozitate, dar și o lucrătoare de elită pe terenul publicisticii medicale și în special pe acela al biologiei.(…)Lucrările ca și întreaga activitate a D-nei dr.Marta Trancu-Rainer sunt caracterizate prin spiritul de preciziune, prin munca intensivă, pe o scară foarte întinsă și printr-o înaltă conștiinciozitate”.

Iar Regina Elena îi scria, prin doamnele sale de onoare, în ianuarie 1943:  „Scumpă doamnă Rainer, M.S.Regina mă însărcinează a vă ruga să veniți Sâmbătă 27 ianuarie la ora 3 la Palatul Cotroceni pentru a vă consulta. Primiți vă rog scumpă Doamnă Rainer amicițiile mele. Adela Cantemir.” Câțiva ani mai târziu, o altă doamnă de onoare scria: „Dragă Doamnă Rainer, Vă rog să mă iertați dacă am întârziat să vă mulțumesc pentru Cartea Travaux d-anatomie ce ați avut amabilitatea să-mi trimeteți. Am fost foarte ocupată și am avut și diverse buclucuri care m-au impiedicat să vă răspund mai devreme precum ași fi dorit. Vă rog, Doamnă Rainer să primiți o dată cu mulțumirile mele cele mai bune sentimente, Nelly Catargi”.

„Saint Briac – 12 aprilie 1931

Mulțumesc din toată inima pentru urările voastre de bine. Sunt foarte aproape de sora mea aici. Și sunt foarte liniștită și fericită. Mă gîndesc cu tandrețe la cei pe care îi iubesc din săraca noastră Românie.

Mulțumesc de o mie ori pentru excelentele prăjituri pe care le-am mâncat cu plăcere. Maria”. (Regina Maria)

„Scumpa mea doamnă Rainer, vă adresez câteva cuvinte fără să știu totuși dacă le veți primii vreodată. Am fost foarte mișcată, la fel și sora mea că v-ați gândit la noi… în timpul nunții sale. Ea este foarte fericită și noi toți foarte încântați. Cum o mai duceți scumpă doamna Rainer?

Mă gândesc foarte des la dvs. Micuțul meu(mare) (Mihai n.m.) a plecat din nefericire, l-am avut cu mine timp de o lună. Timpul a trecut foarte repede și el îmi lipsește mult. Toate cele bune soțului d-voastră, eu vă îmbrățișez afectuos, Scumpă d-nă Rainer. Nepoata d-voastră!” (Regina Elena, 1939)

Dragă Doamnă Rainer, De la vizita pe care am făcut-o la voi la Pasărea nu am contenit să mă gândesc la D-voastră și îmi fac griji pentru D-voastră. În ciuda afecțiunilor și a îngrijirilor cu care sunteți înconjurată, casa nefiind terminată, mă tem că nu aveți tot confortul dorit. Sunt mâhnită că Sinaia și împrejurimile sunt atât de pline și că până în prezent nu am găsit nimic. În ciuda acestora eu continui să caut. După o matură chibzuință trebuie să constat cu mare regret că Peleșul nu este deloc indicat pentru D-voastra. Este mult de urcat până la apartament și în caz de alertă suntem forțați să coborâm la subsol. Castelul este în mijlocul pădurii și este periculos să nu-l ții în întuneric. Nu este nevoie să vă spun cât sunt de dezolată că nu am alte apartamente libere căci date fiind circumstanțele casa este mult mai plină decât de obicei.

Voi pleca câteva zile la Săvârșin și la întoarcerea mea sper să vin să vă văd. În așteptare vă trimit gândurile mele cele mai afectuoase și sper că d-voastră și soțul d-voastră nu veți face imprudențe și vă veți îngriji. Vă rog!

Va îmbrățișez din toata inima, Elena.” (Regina Elena, 1944)

După război, Marta a fost profund marcată de mișcările studențești cu substrat xenofob și a suportat chiar ea acuzația falsă de a fi evreică. Revolta unor studenți împotriva soțului său îi vor accentua disperarea și anxietatea. După decesului soțului,  Marta a continuat să scrie în jurnalul său.

„Prietenia nu rezistă la probe nici cât un fir de păianjen la cea mai mică tracţiune“

Sursă foto: www.cotidianul.ro