De-a lungul istoriei sale, Lupeniul a fost martorul unor tragedii cumplite cauzate de accidentele miniere, care au curmat viețile a sute de muncitori. Mina Aurelia nu a fost prima dramă. Primul mare dezastru a avut loc pe 19 octombrie 1917. În ziua aceea, o explozie violentă în Mina Elena a provocat moartea a 57 de mineri.
Alte tragedii au continuat să marcheze viața minieră a orașului.
Pe 3 aprilie 1944, o nouă explozie, produsă în subteranele Minei Lupeni, a dus la decesul a 33 de muncitori. În ultimele decenii, numărul accidentelor a scăzut. Nu datorită îmbunătățirii condițiilor de lucru, ci ca urmare a restrângerii treptate a activității miniere din zonă.
Cea mai gravă tragedie din Lupeni s-a produs însă pe 27 aprilie 1922, în Mina Aurelia.
O acumulare de gaz metan a declanșat o explozie devastatoare. 82 mineri și-au pierdut viața, iar alți 14 au fost grav răniți. În acea dimineață, aproximativ 100 de oameni coborâseră în șut, majoritatea lor devenind victime ale dezastrului.
Mina „Aurelia”, cunoscută și sub numele de „Aranka”, a fost înființată la începutul secolului XX, în contextul dezvoltării industriale accelerate a Văii Jiului. Exploatarea cărbunelui în această regiune fusese inițiată de autoritățile austro-ungare. Iar după Marea Unire din 1918, mina intrase sub administrare românească. Mina „Aurelia” era specializată în extragerea cărbunelui superior, esențial pentru alimentarea industriei energetice și siderurgice a vremii.
Pe 27 aprilie 1922, în jurul orei 12:30, o explozie devastatoare a avut loc în stratul 13, blocul V al minei.
Cauza principală a fost acumularea de gaz metan în galeriile insuficient ventilate, ceea ce a dus la o deflagrație puternică. În urma exploziei, 82 de mineri și-au pierdut viața, iar alți 14 au fost grav răniți. 96 persoane afectate, din cei 100 mineri care intraseră în șut în acea dimineață. Trupurile victimelor au fost atât de afectate încât identificarea lor a fost extrem de dificilă.
Imaginea era atât de cruntă, încât numai colegilor mineri li s-a permis să se apropie. Soțiile și mamele celor decedați au fost oprite de un cordon de soldați.
Tragedia din Mina Aurelia a lăsat în urmă 67 de văduve și 94 de orfani, afectând profund structura socială a Lupeniului.
Comunitatea a fost zguduită, iar durerea pierderii a fost resimțită în fiecare colț al orașului. Pentru a oferi sprijin moral și financiar familiilor îndoliate, Regele Ferdinand I a vizitat Lupeniul pe 4 mai 1922, un gest de solidaritate care a fost apreciat de întreaga națiune.
Evenimentul a fost intens mediatizat la nivel național. Publicația „Graiul Muncitorimei” a dedicat prima pagină tragediei, folosind pentru prima dată termenul „Valea Plângerii” pentru a descrie Valea Jiului, subliniind suferințele repetate ale minerilor din regiune. Această denumire a rămas în conștiința publică, simbolizând sacrificiile și durerile comunității miniere.
Un miner care a avut șansa să scape declara că
“În mina Aranka-Aurelia trebuia să se producă o nenorocire, fiindcă direcția acestei societăți de cărbuni, angajează în cea mai mare parte lucrători fără calificație, fără școală, fără experiență. Ea caută nu mai brațe ieftine, producție mare”.
În memoria celor 82 de mineri care și-au pierdut viața în mina Aurelia, a fost ridicat un monument memorial-funerar în Lupeni, care servește drept loc de reculegere și amintire.
surse foto
One thought on “Mina Aurelia, 1922 – povestea unei tragedii”