Las’o că merge ş-aşa!

Subiectul abordat în acest articol este pur şi simplu rezultatul unui concurs de împrejurări: o vizită într-un cartier bucureştean şi o întâlnire cu un grup de turişti străini.  

Cu puţin timp în urmă am scris despre cartierul Dorobanti – Capitale. În timpul plimbării am poposit în faţa monumentului din Piaţa Quito închinat aviatorului Mircea Zorileanu¹. Puţini ştiu că în soclul monumentului inaugurat în 1937 de Aeroclubul Regal al României se află urna funerară a aviatorului-erou. Monumentul este simplu, suplu, sugestiv. Ideea de curaj, aspiraţie şi libertate este ilustrată de patru vulturi care înalţă spre cer globul pământesc.

Asemănarea dintre acest glob şi cel care reprezintă Kilometrul 0 în România este izbitoare. Cele două monumente au fost solicitate şi realizate la câţiva ani distanţă: Monumentul Aerului (1930 – 1937) şi Kilometrul 0, proiectat în 1937, dar finalizat abia în 1998. De 61 de ani a fost nevoie pentru a se ajunge la forma finală a bornei rutiere din faţa Bisericii Sf Gheorghe. Orice capitală are marcat Kilometrul 0. Din exces de zel şi nepăsare, noi avem două asemenea borne: una în Piaţa Universităţii şi alta în curtea Bisericii Sf Gheorghe Nou. Cea din faţa Teatrului Naţional nu este un indicator topografic, ci mai degrabă, unul simbolic, dar crează confuzie. “Las’o bă, că merge ș-așa!” pare a fi o filozofie de viaţă la care, noi, românii, nu vrem sa renunțăm, deşi tot noi ne bosumflăm când nu suntem înţeleşi sau ignoraţi. Turiştii străini, dar chiar şi mulţi români se întreabă: de ce păstrăm în faţa Teatrului Naţional un turn de beton care imită o bornă kilometrică, dar nimeni nu-i ajută pe vizitatori să găsească monumentul indicat pe internet. Pentru că ne complacem în această stare de indecizie, bâlbâieli şi superficialitate de 86 de ani: 61, de la lansarea unei idei până la materializarea ei şi încă 25 ani în care nu s-a făcut nimic pentru a fi pusă în valoare.

Ambele construcţii ar putea fi repere pentru turiştii români şi străini. Din păcate, niciuna dintre cele două nu au devenit obiective turistice. Adevăratul KM 0 este o bornă miliară² (nu militară, aşa cum este denumită în multe publicaţii!) care stă ascuns în spatele a două rânduri de grilaje, acoperit în mare măsură de vegetaţia bogată din curtea bisericii Sf Gheorghe. Nici borna de la Teatrul Naţional nu are o soartă mai fericită. Pe lângă faptul că arată bizar cocoţată pe un stâlp de beton vopsit în culorile tricolorului, a fost decorată şi cu o stranie bulină neagră care ar trebui să sugereze gaura din drapelul României fluturat de revoluţionari în ‘89. Amplasarea acestei borne în Piaţa Universităţii nu este de condamnat, dar adevărul istoric trebuie respectat. Pentru prima dată s-a scandat “Jos Ceauşscu” şi “Libertate” de către cei care s-au revoltat împotriva sistemului comunist în vestul ţării. Pentru acest motiv, Frontul Democratic Român a declarat Timişoara primul oraş liber din România (20 decembrie 1989). Atunci, acolo, în ziua zero, au început evenimentele care au declanşat schimbări istorice majore. Acum, aici, în capitală, suntem sufocaţi de prea multe simboluri, unele, din păcate, chiar anoste. Un asemenea simbol este KM 0 din Piaţa Universităţii. Nu este cazul KM 0 din curtea Bisericii Sf Gheorghe Nou. Cu puţin efort şi investiţii, acesta din urmă ar putea căpăta strălucire şi mai multă notorietate.

Când toate drumurile duceau la Roma

Tinerii din generaţiile botezate cu ultimele litere ale alfabetului folosesc rar expresii şi proverbe în conversaţiile uzuale. Am o vagă bănuială că unii nici nu le înţeleg şi e păcat. Alături de un vocabular bogat, expresiile, proverbele fac limba română mai expresivă. Dar nu despre aspectele lingvistice ale zilelor noastre vreau să scriu, ci despre ceea ce vedem în jurul nostru: monumente moderne şi vestigii ale unor vremuri demult apuse, unele originale, altele copiate cu tupeu, unele urâte rău, dar şi opere artistice care-ţi taie respiraţia.

A fost odată, în Roma Antică, un om politic, conducător militar şi dictator³ care a inaugurat o bornă kilometrică de formă cilindrică pentru a simboliza punctul de pornire al sistemului roman de şosele. Împăratul Cezar a decis ca această coloană de informare rutieră să fie amplasată în Senat, lângă monumentul dedicat lui Saturn.

Din nevoia de sistematizare şi standardizare au fost plasate borne similare în toată lumea. Multe sunt marcaje puţin spectaculoase – ex. Londra, Paris, Moscova sau Berlin. Nici chiar Meridianul 0 – Greenwich nu-ţi taie respiraţia. Cu toate acestea, turiştii se apropie fascinaţi de aceste marcaje, puncte de întoarcere în istorie, dar şi de pornire spre alte noi destinaţii turistice.

Prin comparaţie, monumentul din Bucureşti ar merita mai multă vizibilitate. Nu numai că realizarea artistică trebuie admirată, dar ea poate fi completată şi de istoricul acestui monument. Cu suişuri şi coborâşuri, ideea amplasării KM 0 în Bucureşti s-a finalizat cu greutate.

Inspirată de Miliara de Aur din Roma, municipalitatea Bucureştiului a decis în 1936 amplasarea unei borne similare şi la noi. Locul fusese stabilit de cartografii români după venirea lui Carol I. Tenace, determinat si foarte bine organizat, acesta avusese o adevarată obsesie privind dezvoltarea infrastructurii. Încă de atunci, punctul de pornire din Bucureşti spre hotarele României Mari a fost stabilit in fata Bisericii Sf Gheorghe Nou, de unde pornesc şoselele dispuse radial către alte localităţi şi unde opreau diligenţele negustorilor atraşi de faima Lipscanilor. A fost nevoie de mai mulţi arhitecţi şi sculptori pentru a ajunge la forma pe care o putem admira acum: Octav Doicescu, Constantin Baraschi, Horia Creangă, Stefan Niculescu. După ce a fost timp de câteva decenii modificat, devastat, demontat, acoperit cu pământ (1950 – 1952), Primăria Municipiului Bucureşti începe în 1992 acţiunea de restaurare la care participă o echipă largă de arhitecti din care au făcut parte Alexandra Chiliman Juvara şi sculptorul Ioan Bolborea.

Actualul glob de bronz are un diametru de 3 m şi înlocuieşte sfera din marmură neagră din proiectul iniţial pe care urma să fie amplasată o sculptură a Sfântului Gheorghe omorând balaurul. Deoarece Patriarhia nu a aprobat proiectul, lucrările au fost sistate. A început cel de-al Doilea Război Mondial şi s-a aşternut tăcerea. Globul pământesc este opera sculptorului Ioan Bolborea şi seamănă izbitor cu cel de pe monumentul aviatorului Zorileanu din Piata Quito. Bazinul care completează ansamblul are un diametru de aproximativ 17 m. Roza vânturilor şi peretele bazinului circular sunt realizate din mozaic, granit şi marmură. Acolo sunt simbolizate/ gravate cele opt provincii istorice şi numele unor oraşe-reşedinţă de judeţ care acum se află în Republica Moldova şi Bulgaria, dar au făcut parte din România Mare.

Probabil că România nu va mai deveni cea Mare, dar mai avem multe poveşti care aşteaptă să fie spuse, multe destinaţii care aşteaptă să fie descoperite. Globul pământesc stilizat din curtea Bisericii Sf Gheorghe este mai mult decât o simplă bornă rutieră. este o lecţie de istorie despre o perioadă plină de frământări de care este bine să ne reamintim din când în când.

NOTE:

¹Mircea Zorileanu (1883 – 1919), unul dintre pionierii aviaţiei româneşti, a fost al doilea aviator român brevetat dupa Ştefan Protopopescu. După intrarea României în război în august 1916, Zorileanu a fost numit comandantul unei escadrile de recunoaştere şi bombardament.