Era la modă cu vreo 30 ani în urmă, când oferta florăriilor nu era prea variată. A reapărut într-o paletă cromatică splendidă. Ne înveselește casa, biroul, uneori chiar grădina. Și ne calmează câteodată alergiile.

Primul exemplar se pare că a fost importat din Palestina în 1731 de un călugăr din Belgia. În 1739, pepinierul van Kampen din Haarlem a propus 3 forme în catalogul său. In 1875, catalogul Krelage enumera 8 noi forme cu flori mari. Astăzi ne bucurăm de o multitudine de soiuri (https://www.biolib.cz/en/taxon/id39289/ și https://www.cyclamen.org/plant-species-and-descriptions/cultivar-list/).

Numele de ciclamă provine din denumirea antică grecească a plantei,  κυκλάμινος (Kyklaminas) derivat din κύκλος (Kyklos), care înseamnă ‘cerc’ sau ‘disc’, referindu-se la tuberculii în formă de disc. Tuberculul poate trăi câteva decenii; unele exemplare au ajuns chiar la 100 ani și încă mai înfloresc.

Aroma de Ciclamă este întâlnită și în parfumuri: Little Black Dress, Armani, Fleur d’Interdit (Givenchy, Atracton Musk, Oui Play Decadent Queen, Kaiak Vital, New West, Tribe, Dunhill Edition, Wish Pure (Chopard), L’Imperatrice (Dolce & Gabbana), Uomo (Moschino), Celebre.

Ghivecele cu ciclame au nevoie de o temperatură de 15-16° C (nu suportă căldura prea mare) și spații ferite de curenți de aer și prea multă umezeală. Înflorirea începe de obicei în octombrie-noiembrie însă la unele exemplare, chiar din septembrie. După înflorire, planta trebuie udată des, dar cu cantități mici de apă, astfel încât tuberculul să rămână uscat, pentru a nu provoca putrezirea bobocilor și a pedunculilor. În mai-august, când radiațiile solare sunt intense, planta are nevoie de umbră. Frunzele ofilite sau îngălbenite se înlătură. Toate părțile plantei sunt toxice, însă bulbii și rizomii au un grad de toxicitate care poate induce intoxicație (vărsături, dureri la nivel gastro-intestinal, diaree, amețeli, crampe) sau chiar comă. Totuși, nu sunt otrăvitoare pentru porci, așa încât ciclama mai era numită și ‘pâine pentru porci’ în Evul Mediu.

Ciclama din apartamentele noastre poate trăi câțiva ani și oferă flori cu 5 petale mari care la bază formează un tub foarte scurt. Coloritul florilor este foarte bogat în nuanțe de roșu, roz, violet și alb, dar există și exemplare rare galbene, poate fi uni sau bicolor. Cromatica florilor contrastează atât de frumos cu frunzele în formă de inimă, de un verde închis, marmorate cu accente albe. Înflorirea se produce în general toamna – iarna, apoi repausul durează aproximativ 3 – 4 luni. Ghivecele se țin cel mai bine între ferestrele duble, unde au lumină suficientă și temperatură constantă și scazută. În perioada de vară se plasează lângă ferestre cu orientare nordică, unde sunt ferite de razele directe ale soarelui. Pentru a înflori în fiecare an, ciclamenul necesită o perioadă de repaus. După trecerea florilor, udatul se reduce treptat până la uscarea frunzelor. În ghiveci rămâne doar tuberculul, care nu se mai udă până la sfârșitul lui iunie, păstrându-se într-un loc răcoros, la umbră. În momentul când de pe tubercul încep să pornească mugurii (sfârșitul verii – începutul toamnei), plantele se scot din ghivece, se curăță de pământ, li se taie rădăcinile putrede și se replantează în pământ nou, în așa fel încât vârful tuberculului să fie deasupra nivelului solului. Ghiveciul se plasează într-un loc luminos, dar ferit de soare puternic. Nu se udă în exces. Nu suportă să rămână închise: trebuie scoase foarte des, pe pervazul ferestrei, fără teama de temperaturi reci sau chiar foarte reci. Cu toate acestea, trebuie mutate atunci când îngheață, deși unele soiuri rezistă până la -10 grade.

Există circa 20 de specii perene, provenind din diferite tipuri de habitat: de la vegetația de pădure din zonele alpine, până la regiunile mediteraneene orientale, Iran și sudul Somaliei. Unele specii, inclusiv ciclamenul alpin, Cyclamen purpurascens, emană un miros plăcut.

Istoria ciclamei pornește din Antichitate când era cunoscută în special în Occident ca puternic purgativ toxic, dar era folosită și ca tratament pentru ulcer gastric și polipi nazali. În scrierile lui Hipocrate, rădăcina plantei este menționată ca remediu în diverse afecțiuni uterine, având efect emenagog. De asemenea, era indicată în flatulență și rinosinuzite. Este cunoscut faptul că tuberculul de ciclamă are acțiune purgativă drastică, însă, din cauza toxicității ridicate, nu este folosit în acest scop. În prezent, extractul obținut din organul subteran de ciclamen intră în compoziția a două produse farmaceutice cu administrare nazală, recomandate în tratamentul și ameliorarea simptomatologiei afecțiunilor cavităților nazale (rinosinuzite microbiene sau alergice). A fost demonstrată clinic eficiența și siguranța terapeutică a extractelor de ciclamen și a unei combinații de antibiotice sistemice cu cele două forme farmaceutice menționate anterior. De asemenea, partea subterană a speciei, proaspăt recoltată toamna, este un remediu homeopat valoros, recomandată în migrene, în special cele din sindromul premenstrual, în afecțiuni oculare și ale coloanei vertebrale, și pentru ameliorarea tulburărilor digestive. Alte specii au potențial fitoterapeutic. Astfel, Cyclamen hederifolium a dovedit proprietăți bacteriostatice asupra stafilococului auriu. În tuberculii speciei Cyclamen repandum au fost decelate saponozide triterpenice antiinflamatoare. Este posibil ca și celelalte specii ale genului, inclusiv Cyclamen europaeum, să posede astfel de proprietăți, însă sunt necesare studii suplimentare fitochimice și farmacologice.

Romanii i-au apreciat parfumul, iar călugării și membrii ordinelor religioase i-au asigurat prezența pe insulele grecești Rodos, Karpathos și Creta, dar și în nordul Africii, Algeria, Tunisia, pe lângă mănăstiri și cimitire. A fost cultivat în grădinile Reginei Elisabeta I a Angliei. În 1905, regina Alexandra a Danemarcei a declarat război pălăriilor cu pene, găsind prea crudă sacrificarea păsărilor inocente și a preferat  floarea gingașă.

Simbolizează sentimente puternice, intense, sincere și îndelungate. În limbajul florilor, a oferi cuiva o floare de cyclamen exprimă iubire profundă, afecțiune sinceră, atenție, tandrețe, devotament, empatie. În codul iubirii, ciclamenul simbolizează durata și sinceritatea sentimentelor, subtil și tăcut. Deosebit de strălucitoare și plăcută de privit, această floare subliniază aspectul sublim al persoanei iubite. Ciclama albă simbolizează puritatea, inocența, perfecțiunea, eleganța și este asociată Fecioarei Maria. Floarea roz este simbolul feminității și spontaneității. Movul sugerează creativitate, mister, grație și farmec și este cadoul perfect pentru cei care fac schimbări importante în viață. Petalele roșii reprezintă dorința și seducția. La începutul secolului al XVI-lea, Leonardo Da Vinci a acoperit marginile manuscrisurilor sale cu cyclamen și spunea adesea că această floare este una dintre creațiile perfecte ale naturii. Alături de trandafiri și garoafe, cyclama a fost exportată până în Japonia, unde este considerată floarea sacră a dragostei, dar a căpătat și o altă semnificație, simbolizând modernitate datorită originii sale vestice. Biserica Catolică a văzut-o ca fiind simbolul inimii Mariei care sângerează pe Pământ, iar acest simbolism a fost preluat de pictorii flamanzi.  În calendarul republican, creat in timpul Revolutiei Franceze, ciclamul era numele atribuit celei de-a 28-a  zile de Pluviose (luna ploii, a cincea luna din an). A fost floarea națională a Israelului până în 2013 și este floarea naționala a Ciprului.

In secolul al XVI-lea, exista o superstiție conform căreia, femeia insărcinată care pășea peste o ciclamă risca să piardă sarcina. Pe de altă parte, unii cred că femeia care poartă un colier din ciclame va avea parte de o naștere ușoară. În credința populară, ciclama este utilă bărbaților cu chelie.

O legendă din Israel spune că Regele Solomon căuta modelul perfect pentru coroana sa. Însă toate florile din flora locală aveau imperfecțiuni sau păreau arogante. La întoarcerea spre Ierusalim, a zărit câteva flori modeste sub niște pietre. Era exact ceea ce căuta: o floare cu trăsăturile unui bun conducător: înțelepciune și modestie.  Coroana sa de aur a fost îmbogățită cu bijuterii în formă de ciclamă și a purtat-o timp de 40 ani. La moartea sa, florile și-au plecat cu tristețe capul, de aceea ciclama de astăzi are vârful tulpinii ușor aplecat. În onoarea sa, floarea de ciclamă este cunoscută astăzi în Israel ca Netzer Shlomo (Coroana Regelui Solomon).

http://hebrewsongs.com/?song=rakefet

O altă legendă a Israelului spune că la început, toate florile de ciclamă erau albe. Stăpânul Pădurilor a vizitat Israelul cu intenția de a sădi plante peste tot. La sfârșit, un deal i s-a plâns că a fost uitat și a rămas fără vegetație. Stăpânul Pădurilor a întrebat florile dacă ar vrea să se mute pentru a decora și dealul sterp. Toate au refuzat, cu excepția ciclamei. Stăpânul Pădurilor a sărutat-o, iar floarea albă, s-a îmbujorat de emoție și a devenit roz și magenta.

Ciclama a fost introdusă pentru prima oară în China în 1920. Scriitorul chinez Zhou Shoujuan a fost primul care a observat asemănarea cu urechile întoarse ale unui iepure. O poveste chinezească spune ca Chang’e furase elixirul vieții veșnice de la soțul său, apoi a devenit Zeița Lunii, iar iepurele de jad a fost însoțitor. Într-o zi, Iepurele de jad s-a dus să se joace în gradină, unde a întâlnit un grădinar căruia i-a dăruit o sămâmță din urechea sa. Din sămânță a răsărit floarea de ciclamă care este numită în orient și ‘floarea urechi-de-iepure’.

Revenind la lucruri serioase, ciclama sălbatică este specie în pericol în unele țări. Modelul frunzei este unic, așa încât nu există două plante care să ofere același model alb-argintiu. Atenție la câini și pisici: ciclama este foarte toxică!