Este fix vis-a-vis de Sinagogă, ascunsă într-o curte uriașă. Genul de casă boierească, conac, proprietate care a aparținut cândva unei familii înstărite. De data asta, poarta nu mai este asigurată cu lanțul acela gros care se ceartă uneori cu vântul, scoțând un sunet acut. În curte sunt oameni care se plimbă, ocolesc clădirea, fac poze.
Nu îmi amintesc să o fi văzut pe lista obiectivelor propuse pentru Noaptea Muzeelor. Peste drum, localnici și turiști așteaptă să le vină rândul să viziteze Sinagoga, iar coada se întinde pe str Constituției, depășește str Blănarilor pentru a se pierde mult după colț, pe Pescarilor. Agitația din curtea pustie până atunci mi-a atras atenția și nu pot să ratez o vizită.
Nici acum nu sunt sigură că era un obiectiv oficial, căci vizita nu a fost una ghidată, nu am văzut pe nimeni care să urmărească desfășurarea acțiunii. Poate cineva a rupt pur și simplu lanțul și oamenii, curioși, au intrat. În liniște, ca într-o lume ciudată în care ai dreptul să pășești o singură dată. Iarba netunsă din curte păstrează misterul clădirii. După câțiva pași descoperi un bazin de piatră, gol; poți doar să ți-l închipui cu apă curată și cu câteva flori plutind aiurea; poate și o pisică dormitând pe balustradă. Acum, în iarbă înaltă se plimbă alene, ignorându-ne complet, o pisică tărcată. Poate tocmai s-a certat cu ariciul cu care împarte curtea. Aleea mărginită de castani duce spre clădirea abandonată, care are ceva din aerul casei lui moș Costache din “Enigma Otiliei”. În spatele ei descoperi resturile unei povești demult uitate. Un fotoliu găurit – perfect instagramabil – și un lampadar vechi contrastează discordant cu o căsuță din plastic, pentru copii. O saltea veche, pătată, îmbibată cromatic începe o poveste: “aici a fost … cândva …”. Dar cine s-o asculte? Ușile și ferestrele din spate au fost asigurate cu plasă, însă gratiile sunt smulse din loc în loc. Mizeria și tencuiala deteriorată sunt mascate de vegetația crescută parca furibund. O mână neexperimentată a încercat să decoreze unul din zidurile din spate cu graffiti. Accesul în interior este destul de facil prin față, întrucât totul este spart: și geamurile, și pereții, și liniștea clădirii care pare un fel de casă a umbrelor dickensiene transpusă în universul sibian.
În prezent, proprietatea este contractată de Camera de Comerț și Industrie Sibiu, pentru suma de 2 mil EUR. Clădirea este la vânzare din 2019, anul în care CCIS a vândut sediul anterior de pe str Bălcescu. În acest timp, prețul a scăzut de la 3 mil la 2 mil EUR.
“Pe terenul rămas liber și în funcție de cum se poate, vrem să mai construim o clădire pe lângă ce două anexe. Aici am vrea să facem centru expozițional la parter, iar la etaj sală de conferințe și dependințe. În cele două anexe am vrea să reluăm Exposib-ul și al fel, să închiriem oamenilor de afaceri sau pentru diferite expoziții, pentru că ne propunem să avem și venituri de acest fel, nu doar din cotizațiile membrilor.” (Octavian Isăilă, Camera de Comerț Sibiu).
Vila de pe str Constituției nr 22 a fost construită în 1929 și a fost un proiect al arhitectului Alfred Hugo Cernea, pe vremea când strada se numea Salzgasse. În 1934, numele arterei a fost schimbat în str Sării. Actuala denumire datează din 1947. În 1909, aici exista o altă clădire care a fost demolată de Henrik Baumann, apoi, drepturile de proprietate au fost transferate către Luiza și Friedrich Baumann. De altfel, Friedrich Baumann a mai deținut o proprietate în aceeași zonă, o clădire pe str Avram Iancu, nr 24 (având acces și din str Magheru).
În 2014, proprietatea a fost clasată în Lista Monumentelor Istorice, categoria ansamblu, grupa valorică “B”: “Casă de locuit cu anexe”. Clădirea în stil neo-românesc este emblematică, distingându-se printr-o volumetrie masivă, un corp central accentuat, o loggie cu coloane scurte și groase, o fereastră cu închidere semicirculară la parter, o fațadă bogat ornamentată în jurul arcadelor. Destinația inițială de locuință a fost schimbată ulterior, proprietatea găzduind Sanatoriul dr Bolintineanu, Clinica pentru ‘nașteri și boli de femei’ Dr Antal (începând cu noiembrie 1936), Inspectoratul General Sanitar Sibiu (după naționalizarea din 1948), Gradinița nr 21 (până în anii ‘90). După 2000, proprietatea a fost retrocedată moștenitorilor. Reședința cu 18 camere și 6 bai, o curte generoasă de peste 5000 mp și o suprafață construită de 900 mp se află la doar 200 m de Piața Mare și își așteaptă tăcută continuarea poveștii.
În Capitală există 26 licee private (teoretice sau vocationale), cele mai multe fiind în Sectorul 1, conform informațiilor oferite de site-ul ismb.edu.ro.
SECTORUL 1
Avenor College – str Drumu Pădurea Pustnicu, nr 125 A
(dublă acreditare: românească și britanică, învățare bilingvă: în lb română și engleză)
În Capitală există peste 50 școli private (cu nivel primar și/ sau gimnazial), cele mai multe fiind în Sectorul 1, conform informațiilor oferite de site-ul ismb.edu.ro.
SECTORUL 1
Liceul Pedagogic Ortodox “Anastasia Popescu” – Bd Ficusului, nr 38 A
(*la clasa pregătitoare se pot înscrie numai copiii care au parcurs cel puțin grupa mare integral în cadrul grădinițelor “Arc-en-ciel”)
În anii ‘70, o călătorie transafricană era o idee îndrăzneață.
Prima expediție transafricană românească a avut loc în anul 1973 și a fost organizată de Asociația Română de Turism și Alpinism (ARTA). Expediția a avut ca scop străbaterea continentului african de la nord la sud, pe o distanță de aproximativ 12.000 de kilometri.
Ideea expediției s-a nǎscut la Cluj-Napoca, iar echipa a fost formată din geneticianul Nicolae Coman, asistent universitar la Facultatea de Biologie și Zoologie a Universității Babeș-Bolyai, ing Liviu Ungureanu, șeful Laboratorului de cineficare a aceleiași instituții, stomatolog Sever Popa, asistent la Institutul medico-farmaceutic, biologii Dragoș Neculce și Valeriu Cimpoeru, cercetǎtori la stațiunea Arcalia a universitǎții clujene si, respectiv, redactor la Televiziunea Română. Pentru a obține aprobarea de a ieși din țară, expediția s-a derulat sub “pavilionul” oficial al guvernului. Astfel, pentru “prestanță”, conducerea proiectului i-a fost atribuită academicianului Nicolae Botnariuc, de la Universitatea din București. Înainte de expediție însă, a fost nevoie de multă insistență pentru a obține toate actele și ștampilele necesare. Ideea apăruse în 1968, însă a fost nevoie de răbdare și ‘soluții’ pentru ca proiectul să fie aprobat politic.Abia în toamna anului 1970 s-a dat undă verde expediției lor transafricane, pe traseul Senegal, Mali, Volta Superioară, Niger, Nigeria, Camerun, Ciad, Africa Centrala, Zair, Rwanda, Uganda, Kenya. De la Oceanul Atlantic la cel Indian, aveau de parcurs 18.000 de kilometri cu trei mașini de fabricație românească – un autoturism ARO IMS M461 cu remorcă – cu numărul de înmatriculare 1-AG-3907 – și două dubite TV 41, primele produse în România. Din echipaj au făcut parte și doi angajați ai uzinei ARO de la Câmpulung Muscel – ing Ioan Cataranciuc, seful sectiei prototipuri și Constantin Ludu, unul dintre tehnicienii de bază ai testelor -, pentru a studia cum se comportă motoarele pe teren accidentat.
Expediția a plecat din Cluj-Napoca la 10 noiembrie 1970, traversând apoi Iugoslavia pentru a se îmbarca la 16 noiembrie pe nava comercială “Bohinj” în portul Rijeka. După mai multe escale în porturile Adriaticii și ale Mării Mediterane și traversarea strâmtorii Gibraltar, echipa a debarcat la 10 decembrie la Dakar, capitala Senegalului, punctul de start terestru pe teritoriul african, unde a luat contact cu solul african. Prima ediție a raliului Paris-Dakar avea să aibă loc abia 8 ani mai târziu! În cele câteva zile petrecute la Dakar, membrii expediției au a procurat vizele pentru Niger și Ciad, iar biologii au realizat o incursiune subacvatică pe țărmul Atlanticului în vederea recoltării unor plante și animale specifice și o vizită la Saint Louis, vechea capitală a Senegalului, au vizitat instituții științifice iar profesorul Botnariuc a acordat un interviu privind scopul expediției românești. Sosirea la Dakar nu a fost lipsită de peripeții, întrucât autoritățile portuare nu le-au permis în prima noapte ieșirea din port, crezând că românii se află acolo pentru a-și vinde mașinile. Au dormit în port și au putut părăsi zona abia în noaptea următoare. Fiind întuneric, nu au observat că au campat pe un poligon de tragere francez, așa că dimineața s-au trezit în zgomot de gloanțe După părăsirea Dakarului, mașinile expediției au intâlnit drumuri neasfaltate acoperite cu pământul roșiatic specific zonei, pe care și-au continuat, cu mici excepții, traseul până la final. În drum spre Mali, traversând savana senegaleză, expediția a trecut prin Kaolack (centru important al producției de arahide), Tambacounda (capitala Senegalului oriental) și parcul național Niokolo-Koba, unde au putut fi observate câteva incendii în savana uscată. Granița dintre Senegal și Mali, formată de râul Faleme, nu putea fi traversată datorită lipsei bacului, singura opțiune fiind călătoria cu trenul până la Kayes. Între timp, au apărut mai multe căi de acces și astăzi există o traversare terestră pe un pod. Pe parcursul expediției, membrii echipei au întâmpinat numeroase obstacole și dificultăți: drumuri proaste, climă extremă, probleme de sănătate și probleme tehnice cu vehiculele, au traversat zone cu revolte, cu incendii de savană pe care le-au străbătut cu viteză maximă sau pustii, în care oamenii trăiau în mijlocul naturii. Ba chiar au parcat mașinile la paralela zero, pe linia Ecuatorului, dar au urcat și la peste 3000 m, în munții Kenyei. Inginerii care însoțeau echipajul au asigurat schimbarea roților și au rezolvat problemele tehnice apărute pe parcurs. Fascinanta călătorie a însumat 20 507 km, a fost o expediție științifică și automobilistică în același timp și a fost cel mai lung drum parcurs pe continentul african de bătrânul nostru ARO.
Expediția a fost un succes, reprezentând o realizare notabilă în domeniul explorării geografice și al aventurii umane, dar și o demonstrație a abilităților și competențelor echipei și a capacitații de a face față provocărilor și de a depăși obstacole într-un mediu dificil și ostil.
În urma expediției a rezultat o carte, redactată de profesorul Nicolae Coman. Materialele colectate au ajuns la universitatea clujeană, apoi au fost distribuite altor instituții de învățământ superior, muzee și școli. Astăzi, se găsesc în colecțiile Muzeului Antipa din București și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
O jumătate de secol mai târziu, familia Ion și Adela Pogăcean din Cluj a realizat o noua expediție în Africa, tot la bordul unui ARO IMS, cunoscut ca “Zimbrul din Carpați”. IMS-ul a făcut față inclusiv traseelor accidentate. Emil Hagi, fondatorul Muzeului Automobilului Românesc, a pus la cale o întâlnire între cei doi clujeni și doi dintre participanții la expediția din 1970: prof dr Nicolae Coman și prof dr Sever Popa.
*Nicolae Botnariuc (15 martie 1915, Bălți, Basarabia – 1 martie 2011) a fost un zoolog și biolog român, membru al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, autor a peste 150 de lucrări științifice, a condus colectivul de elaborare a lucrării ”Fauna României”, Laboratorul de Sistematica și Evoluție a Animalelor din cadrul Institutului de Biologie (1949 – 1973) și Laboratorul de Ecologie Acvatică (1973 – 1983). După absolvirea liceului „Ion Creangă” din Bălți în 1936, a urmat Școala Politehnică din București (1936 – 1938), apoi Facultatea de Științe, Secția de Științe Naturale a Universității din București, unde și-a luat licența în 1942.
Angela Similea este o prezență rară astăzi, deși publicul și-o dorește din nou pe scenă. Scurtul său discurs pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” de acum câteva săptămâni a emoționat spectatorii acelei seri. Angela Similea se afla în sală și, deși nu a cântat, a urcat pe scenă pentru câteva minute. De fapt, artista a debutat chiar pe scena Teatrului de Revistă din București și a povestit circumstanțele în care a avut loc acest eveniment. Discursul Angelei este redat aici:
“Să alegem întotdeauna să ne sprijinim pe ce este frumos în viață.”
Angela împlinește 77 ani în această vară și în ultimii ani a preferat viața privată, extrem de discretă, ieșind din lumina reflectoarelor. Primul succes a fost premiul II la Festivalul Internațional Cerbul de Aur de la Brașov, din 1970. Dintre compozitorii care i-au oferit partituri îi amintim pe: Marius Țeicu, George Grigoriu, Florin Bogardo, Marcel Dragomir etc. Vocea ei specială a fost descrisă ca fiind “un glas vibrant, profund, cu o întindere muzicală inconfundabilă, cu un timbru vocal specific, o voce inimitabilă, dar și de neînlocuit” și “o voce cu nuanțe de cristal, cu un timbru aparte, inconfundabil”.
Când România abia se dezmeticea după evenimentele din Decembrie 1989, în penultima zi a anului, Mihai Șora (7 noiembrie 1916 – 25 februarie 2023) devenea primul ministru al învățământului, într-un stat care visa la democrație, la o viață liberă și o școală eficientă și puternică. A părăsit după doar câteva luni scaunul ministerial, în semn de protest față de mineriadele din 13-15 iunie 1990.
În seara aceasta, soția sa, scriitoarea Luiza Șora a postat pe pagina FB:
“Iubitule,
ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.
E frig fără tine, iubitule.
Aziul”
Cu numai 4 zile în urmă, filozoful ne întâmpina în stilul inconfundabil, pe pagina sa FB:
“Bună dimineața, copii!
Că Bellezza și Bruttezza sunt legate știm deja. Esențial e să nu le gândim și așezăm pe aceeași treaptă, la același nivel sistemic, ideatic. Și nu, cea dintâi nu câștigă întotdeauna în conflictul cu cealaltă, oricât de încrezători am fi sau bătăioși când trebuie salvată. E ceea ce spunea cândva Aron despre democrație: trebuie să fii naiv sau desprins de realitate ca să crezi că democrația are mereu câștig de cauză, că rațiunea este – din capul locului și pentru totdeauna – victorioasă. De aceea, insista Aron, trebuie săînarmezi înțelepciunea [“armer la sagess”]. Cu alte cuvinte, să nu cedezi nimic statelor totalitare, nici militar, nici în planul ideilor.
Ce are mai de preț Europa sunt tocmai mințile cetățenilor ei; în ele se află resursele, din ele vin și bunăstarea, și tehnologiile, libertățile individuale și pacea. Ele trebuie protejate cu oricepreț de toxinele propagandei statelor totalitare, de veninul și falsurile distilate în presa aservită, de ideologi și extremiști care abia așteaptă să ajungă la putere. Mințile oamenilor, așadar, discernământul și capacitatea lor de înțelegere sunt adevărata miza a acestui secol, pentru lumea liberă.
Și iată de ce, dacă aș fi librar, aș pune cărțile de logică, de filozofie și istorie la intrare, în locuri vizibile… Nu înghesuite la etajul doi (spre care arăt acum cu degetul, scuze), unde nu urcă toată lumea.
Zi senină tuturor.”
Mass media nu s-a grăbit să anunțe plecarea umanistului la 106 ani. Pe site-urile sociale curg însă mesaje de la oameni care l-au cunoscut profesional sau personal, care s-au intersectat vreodată în viață cu el, de la admiratori ai spiritului său.
Maia Sandu (Președintele Republicii Moldova): “Mihai Șora nu mai este printre noi. Mihai Șora ne-a spus să fim buni și ne-a lăsat atâta înțelepciune, încât va fi mereu parte din noi.”
Vlad Voiculescu (fost Ministru al Sănătății): “Domnul Șora este unul dintre darurile primite de generația noastră. O conștiință venită, parcă, dintr-o lume mai bună.
L-am cunoscut personal pe Mihai Șora, ca mulți alții, doar în anii din urmă. În Piața Victoriei, atunci când a scris pe zăpadă cele trei cuvinte care pentru mulți au definit ani întregi: „Iarna rezistenței noastre”.
Atunci când societatea noastră a avut mai mare nevoie, Mihai Șora ne-a fost conștiință, model de civilitate, de reziliență și de încredere în ceea ce are mai bun țara și poporul ăsta.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Putere minunatei sale soții, Luiza Șora!
Mihai Șora va rămâne mereu în inimile noastre!”
Radu Vancu (conferențiar, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu): “Mulțumim pentru tot, domnule Mihai Șora.
Ați construit, vreme de 106 ani, unele dintre lucrurile pe care le identificăm cu România în ce are ea mai bun.
De la “Biblioteca pentru toți”, cu cele mai bune cărți ale lumii în ediții accesibile tuturor. Și până la civismul exemplar al ultimelor dumneavoastră decenii, o demonstrație că etica implicată e posibilă necontenit la orice vârstă.
Ați fost & veți rămâne, pentru mulți dintre noi, imaginea acestei Românii – așa cum s-a construit ea cu tot ce avea mai bun & cum vom continua să visăm că poată să devină.
Așa cum ne îndemnați în fotografia asta care mă emoționează enorm (al cărei autor îmi pare rău că nu-l cunosc), nu vom renunța să visăm la România pe care și dumneavoastră ați visat-o & ați întruchipat-o.
Drum lin.”
Andrei Crăciun (doctor in Științe Politice): “Pe domnul Șora l-am văzut o singură dată și nu am vorbit niciodată. Avea o sută de ani și mergea cu metroul. Venise toamna și purta pălărie. Era, pesemne, octombrie.
Eram la Piața Romană. Era aglomerat în metrou, domnul Șora părea să fie singur, nu cred că în clipa aia călătorea cu cineva, că era însoțit. Sau nu mi-am dat eu seama.
Era de o eleganță care contrasta izbitor cu restul oamenilor din subteran, de parcă venise din alt secol, ceea ce era adevărat.
Era și o oră la care metroul era plin de adolescenți, de tineri, de studenți și domnul Șora îi privea și zâmbea într-un fel pe care nu l-am uitat, ca și cum era plin de înțelegere față de zgomotul acela tineresc, căci erau și foarte gălăgioși. Părea și singurul dintre noi care ajunsese deja la suprafață.
Chiar dacă nu aș fi știut cine e, omul acesta oricum rămânea cu tine, era pur și simplu din alt film, un altfel de om, dintr-un alt material uman, dintr-o altă epocă, era diferit și se vedea că era mai bun.
Stăteam amândoi în picioare și ne țineam de barele metalice. Metroul era, cum spuneam, teribil de aglomerat. Nu părea să fie deranjat de acest amănunt, ba chiar dimpotrivă.
Mi-am zis în gând: iată un om care iubește viața așa cum e ea. L-am salutat din cap, a continuat să zâmbească, eu am coborât la Universitate și domnul Șora a mers mai departe și asta a fost tot.”
Teatrul Național “I.L.Caragiale”, București: “La 106 ani, domnul Mihai Șora s-a stins din viață. Un prieten al Teatrului Național din București, nelipsit în ultimii ani la spectacole, mereu cu un gând bun și mereu alături de actori!
Ne-am bucurat și am fost onorați să îl avem alături la Conferințele TNB și l-am ascultat cu luare aminte. A fost un reper pentru lumea culturală românească și pentru noi toți în general. Și va rămâne astfel, dincolo de timp.
Dumnezeu să-l aibă în pază!
Colectivul TNB”
Ligia Deca (Ministrul Învățământului): “Trăim, astăzi, despărțirea de Mihai Șora, cel care ne făcea să credem în viitor prin tinerețea spiritului său. Mereu deschis spre nou, spre progres, primul ministru al educației de după Revoluție a reprezentat un reper de demnitate morală și intelectuală, demisionând în semn de protest față de mineriada din 1990 şi ale sale crime împotriva celor considerați intelectuali.
Se spune că cei care luptă pot pierde, iar cei care nu luptă au pierdut deja. Mulțumesc, Mihai Șora, pentru că ați știut să nu pierdeți, nerenunțând la a lupta permanent pentru noi toți, într-un mod atât de elegant și de discret.”
Mirela Alis Dobrescu: “Mulțumim, domnule Mihai Șora, pentru înțelepciunea pe care ne-ați oferit-o, pentru lecțiile de demnitate și pentru fiecare clipă de lumină! Mulțumim pentru umorul fin cu care ne-ați făcut să zâmbim de-atâtea ori și pentru fiecare “Bună dimineața, copii!” Mulțumim, domnule Șora, că ați existat și pentru tot ceea ce ați împărtășit cu noi! Drum lin!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Adrian Wiener (deputat): “Mulțumesc, domnule Șora. Pentru speranța și luciditatea pe care cu atâta generozitate mi le-ati dat.
Din vârful unui secol lumea asta se vedea mai frumoasă decât este; cu fluturi și copaci și bunătate și îngeri și ceai de tei; la o aruncătură de băț de Dumnezeu. Adio, Mihai ȘORA!”
Cristina Bogdan (decan Facultatea de Litere, Universitatea București): “A spus-o Radu Vandu pe limba inimii mele. Dumnezeu să vă primească în rândul înțelepților curajoși și generoși, domnule Șora!”
Edmond Niculușcă (director ARCEN): “Mihai Șora s-a stins la 106 ani. Dumnezeu să-l odihnească! Cu moartea domnului Șora se închide un capitol al culturii noastre.”
Marilena Rotaru (jurnalist TVR): “Plecarea domnului Șora închide o lume a înaltelor modele morale și intelectuale pe care o credeam eternă. Ce tristețe să simți că trăirile nu mai încap în cuvinte! Drum bun pe meleagurile cerești cele veșnice, domnule Șora! Recunoștință pentru neprețuitele învățături primite! Veșnică pomenire!
Condoleanțe doamnei Luiza Palanciuc Șora!”
Comisia Europeană în România: “Mihai Șora (7 noiembrie 1916 – 25 februarie 2023):
„Iar inima mi-a bătut mai puternic văzând, de la intrare, lângă steagul României, steagul Europei – bucata aceasta de cer albastru, înstelat, la care, nici în cele mai îndrăznețe visuri ale dascălilor mei ori ale mele, acum o sută de ani, nu am fi visat.”
Mulțumim, domnule Mihai Șora! Vom păstra și duce mai departe încrederea dumneavoastră că, împreună, suntem mai buni.
Drum lin!”
Oana Vasiliu (psiholog): “Tare rău îmi pare să aud că s-a stins domnul Mihai Șora.
Timp de o oră i-am fost sprijin și ghid, dumnealui și soției sale, prin Iași, la un protest rezist împotriva OUG 13.
Țin minte că m-am simțit onorată să îi vorbesc. Mai țin minte cum de fiecare dată când venea cineva la el să facă o poză, să îl salute, își scotea mănușa și întindea mâna, în condițiile în care mie mi se părea destul de frig.
Mă uitam la gesturile lui pline de eleganță. Si câtă putere avea în cuvânt…
Pentru mine a fost și va rămâne o ancoră în vremurile acestea destul de tulburi. Și recunosc că aș fi vrut să mai rămână printre noi. Deși Dumnezeu decide…
Drum lin, domnule Șora! Și mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru noi”
Mesajul lui Mihai Șora către Victor Rebengiuc, pe 10 februarie 2023, cu ocazia zilei de naștere a actorului care împlinea 90 ani:
“Dragul meu,
cum am trecut deja pe acolo, dă-mi voie să-ți spun:
la 90 – suntem Rege. Urmează categoria Faraon, care ține cam zece ani. De la 100 – apoteoza Tutankhamon, unde te aștept, desigur, cu brațele deschise și licoarea zeilor.
Să fii sănătos și vesel!
La mulți ani!
P.S. Desenul e căznit (greu de prins și coroana Regelui, și bărbuța Faraonului), dar e din inimă.
Te îmbrățișez!
Mș”
LE: Comunitatea ”Corupția Ucide” anunță un eveniment public în memoria lui Mihai Șora. Participanții sunt invitați să îi aprindă o lumânare, ”la Girafă”, spațiul din fața Muzeului Antipa, unde filosoful obișnuia să participe la protestele din Piața Victoriei. Evenimentul va avea loc în intervalul 25 februarie, ora 21:30 – 26 februarie, ora 23:00.
Investment Opportunity – the commercial space is on the ground floor and it offers a 300 sqm area: an open space area, an office, two bathrooms, and a kitchen.
Oportunitate de investitie – spatiul comercial oferit se afla la parter si ofera o suprafata de 300 mp: o zona open space, un birou, doua bai si o bucatarie.
Piteștiul este municipiul de reședință al județului Argeș. Este un important nod rutier, orașul fiind legat de București prin autostrada A1 (la o distanță de 108 km), dar și prin șoseaua națională DN7. De la o primă intersecție a lor, în nodul Pitești Est, pornesc DN73 către Brașov (139 km) și DN 65 către Slatina (61 km). Din DN65, în centrul orașului pornește DN67B către Drăgășani. DN7 și A1 se mai intersectează în nodul Pitești Nord, de unde DN7 continuă către Râmnicu Vâlcea. Orașul Pitești este unul dintre cele mai industrializate orașe ale României, fiind centrul industriei de autoturisme din țară. Uzinele Automobile Dacia SA se afla în orașul Mioveni (situat la doar 15 km). Câteva întreprinderi de piese auto funcționează în aria urbană a Piteștiului: Dräxlmaier Group, Lear Corporation și Valeo. De asemenea, orașul reprezintă locul unde își desfășoară activitatea rafinăria de petrol Arpechim, parte a grupului Petrom. Municipiul Pitești este înconjurat de dealuri, unde se găsesc suprafețe întinse pe care se cultivă viță de vie și pruni. „Țuica de Pitești” este produsă din culturile de prun din zonă. De asemenea, vinurile de Ștefănești (oraș situat în imediata vecinătate a Piteștiului) sunt printre cele mai cunoscute din România.
In Pitești au loc anual câteva festivaluri importante, cel mai cunoscut fiind Simfonia Lalelelor:
Festivalul Național de dans „Dansul florilor”
Privent Summer Mission
Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche “Zavaidoc”
Festivalul Internațional de Muzică Corală „D. G. Kiriac”
Festivalul Internațional de Folclor „Carpați”
Festivalul Național Studențesc de Modă „Culorile Toamnei”
Festivalul Internațional „Parada Fanfarelor”
Festivalul Internațional al Teatrului de Studio
Festivalul Național de Muzica Ușoară „Vasile Veselovschi”
Festivalul de muzică rock „Rebel X”
Pitesti is the capital of Argeș county. It is an important road junction, the city is connected to Bucharest by the A1 highway (at a distance of 108 km), but also by the DN7 national road. From one of their first intersections, in the Pitești Est junction, DN73 starts towards Brașov (139 km) and DN 65 towards Slatina (61 km). From DN65, in the city center, DN67B starts towards Drăgășani. DN7 and A1 intersect in the Pitești Nord junction, from where DN7 continues towards Râmnicu Vâlcea. The city of Pitești is one of the most industrialized cities in Romania, being the center of the country’s car industry. Uzinele Automobile Dacia SA is located in the city of Mioveni (located only 15 km away). Several auto parts companies operate in the urban area of Pitești: Dräxlmaier Group, Lear Corporation, and Valeo. In Pitești, we will also find the Arpechim oil refinery, part of the Petrom group. The town is surrounded by hills, large areas where vines and plums are grown. “Țuica de Pitești” is produced from plum crops in the area. Also, the wines of Ștefănești (a town located in the immediate vicinity of Pitești) are among the best-known in Romania.
Several important festivals take place annually in Pitești, the most famous being the Symphony of Tulips:
National Dance Festival “Flower Dance”
Privent Summer Mission
“Zavaidoc” National Old Fiddle Music Festival
International Choral Music Festival “D. G. Kiriak”
International Folklore Festival “Carpathians”
National Student Fashion Festival “Autumn Colors”
International Festival “Branch Parade”
International Studio Theater Festival
National Light Music Festival “Vasile Veselovschi”
Două stadioane din România sunt nominalizate la titlul “Stadionul anului 2022”. Este vorba despre stadionul Rapid-Giulești din București și stadionul Municipal Sibiu. Vă puteți exprima votul până pe 14 martie, la miezul nopții. Nu uitați să menționați toate cele 5 stadioane favorite din cele 23 participante, altfel votul nu va fi luat în considerare. Pentru a putea vota, accesați http://stadiumdb.com/competitions/stadium_of_the_year_2022
Competiția este la a XIII-a ediție și este organizată de StadiumDB.com, website polonez care are ca scop prezentarea cât mai completă a stadioanelor (istoric, modernizare, comparații etc). Anul acesta, organizatorii propun stadioane din 17 țări (Irak, Australia, Cipru, Brazilia, Indonezia, China, SUA, Lituania, Turcia, Paraguay, Qatar, Grecia, Algeria, Coasta de Fildeș, Senegal, Polonia și România).
Stadionul Rapid din București a fost inaugurat în iunie 1939, în cartierul Giulești, cu ocazia Ceferiadei, pentru a marca împlinirea a 70 ani de la punerea în circulație a primului tren din România. Construcția demarase în 1937 sub conducerea arhitectului Gheorghe Dumitrescu. Atunci, clubul Rapid dispunea de una dintre cele mai mari și moderne arene din țară (12.160 locuri), însă nu beneficia de gazon sau instalație de nocturnă. Capacitatea stadionului a fost mărită la mijlocului anilor ’80, ajungând la 19.100 locuri pe scaune, prin mărirea celei de-a doua peluze. În 2003, stadionul a fost modernizat (a fost schimbat complet gazonul, a fost mărită și acoperită tribuna oficială, gardul de protecție a fost înlocuit cu un material transparent pentru o mai bună vizibilitate a spectatorilor). Stadionul a fost demolat în totalitate în 2019, o dată cu anunțul conform căruia România urma să găzduiască 4 meciuri în cadrul Campionatului European de Fotbal 2020. Stadionul Giulești nu era conform cu standardele UEFA, așa încât arena a fost demolată și înlocuită cu una modernă. Noul stadion cuprinde și o pistă de atletism sub tribune, săli de antrenamente pentru diferite discipline (karate, box, lupte, judo, atletism, popice), o sală de sport multifuncțională, o sală de forță, săli de recuperare, un minihotel cu 14 camere duble pentru sportivi, cabinet medical, zonă testare antidoping, spații publice (magazine, zona de mâncare), spații mass-media (boxă presă, sală de conferințe, zonă interviuri etc), 900 locuri VIP, 75 locuri pentru persoane cu dizabilități, 184 locuri parcare, sistem jocuri și lumini Digital Multiplex în cadrul instalației de nocturnă care integrează diferite scenarii în funcție de fondul muzical, însă capacitatea complexului a fost micșorată la 14.050 locuri. Lucrările realizate de firma Construcții Erbașu SA, au durat 3 ani, au costat aprox 34 mil euro, iar inaugurarea noii arene a avut loc la începutul anului 2022.
Stadionul Municipal Sibiu a fost dat în folosință în 1927, pe latura sudică a Parcului Sub Arini. La început a funcționat sub denumirea de Stadionul de Educație Fizică și, de-a lungul timpului, a fost supus unor transformări majore, mai ales în perioada 1977 – 1981: a fost dotat cu tribune de beton pentru 12.000 spectatori, capacitatea a fost mărită apoi la 14.200 spectatori, a fost demolată vechea tribună din lemn. În urma lucrărilor de modernizare din 2011, au fost montate 9.000 scaune noi, au fost reabilitate vestiarele, sistemele de alimentare cu apă și supraveghere video. Baza sportivă a fost închisă în perioada 2012 – 2016. Modernizarea stadionului pentru a putea găzdui meciuri de Liga I a fost amânată de câteva ori. În prezent, stadionul este omologat de Liga Profesionistă de Fotbal, are o capacitate de 12.363 locuri (302 VIP) și beneficiază de gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație. Costurile totale au fost de 28.5 mil euro, iar inaugurarea noului stadion a avut loc în decembrie 2022.
Câștigătorul ediției este stadionul OPAP Arena, din Atena, Grecia (cu 69 797 puncte). Stadionul bucureștean Rapid-Giulești s-a clasat pe locul 10 (cu 12 006 puncte), iar Stadionul Municipal Sibiu este pe locul 12 (cu 9432 puncte).
Ce este singurătatea poetului? Un număr de circ neanunțat în program.
Ce este o lacrimă? Un cântar în așteptarea greutăților.
Ce este beția? O filă albă între altele colorate.
Ce este uitarea? Un măr copt în care s-a infipt o suliță.
Ce este întoarcerea? Aproape nimic, dar ar putea să fie un fulg de zăpadă.E o iarnă care vine.
Ce este un an nou? O poveste de dragoste care se sfârșește.
Ce este o tristete? Un drum care se împotmolește înainte de a ajunge la liman.
Ce este un revelion? Un pahar de vin care în care s-a turnat otravă.
Ce este femeia iubită? O batistă care mai flutură încă.Trezirea melancolică după o noapte fără constelații.Un vânt care începe să bată.
(Delirul, partea a II-a, cap. XVI)
Apărut în ianuarie 1975, într-un moment istoric-cheie, când Ceaușescu tocmai începuse distanțarea de politica URSS, Delirul lui Marin Preda a beneficiat de un succes extraordinar (un tiraj de 100 000 exemplare). Dincolo de statutul de carte politică de reabilitare a unora, distanțare a altora de regimuri sau personaje și de faptul că a suscitat îngrijorare la Moscova, romanul este o metaforă, o aluzie mai mult sau mai puțin transparentă, un joc de cuvinte, o ironie ludică. Și mai este o splendidă descriere, aproape cinematografică, a dansului. Un Revelion în care personaje și cititori laolaltă uită de contextul istoric și numele care au chinuit Europa.
RomaniaSweetRomania 